Annie BENTOIU

Annie BENTOIU

Annie Bentoiu, poète, romancière, essayiste et nouvelliste, est née à Bucarest en 1927. Elle a fait des études de droit, de littérature et d\’histoire. Elle écrit en roumain et en français. A publié, entre autres, Cinquante poèmes en vers et en prose, 1984 ; Trente poèmes 1994. Annie Bentoiu a reçu le Prix de l\’Union des Écrivains pour des traductions en langues étrangères en 1979, 1983 et 1991.

************************

Annie Bentoiu (n. 1 mai 1927) este poetă, scriitoare şi traducătoare, autoarea cunoscutelor volume de memorii din perioada instaurării comunismului în România, adunate sub titlul Timpul ce ni s-a dat. Este soţia compozitorului Pascal Bentoiu şi mama sopranei Ioana Bentoiu.
Prin Decretul nr.439 din 6 noiembrie 2000 îi este conferită medalia comemorativă \”150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu\” de către Preşedintele României, pentru promovarea operei eminesciene în plan universal.

Lucrări în română
· Strada Mare, roman, Bucureşti, E. P. L., 1969, sub pseudonimul Adriana Vlad
· Timpul ce ni s-a dat, vol. 1, editura Vitruviu, 2000; ed. a II-a Editura Humanitas 2007
· Timpul ce ni s-a dat, vol. 2, editura Vitruviu, 2006
Lucrări în franceză
· Poèmes I/II, Lausanne, Les Editions de l\’Aire, 1989
· Dix méditations sur une rose, Lausanne, Les Editions de l\’Aire, 1989
· Phrases pour la vie quotidienne, Lausanne, Les Editions de l\’Aire, 1990, versiune română de Irina Eliade, Fraze pentru viaţa de zi cu zi, Ed. Cartea Românească, 1998
· Voyage en Moldavie, Vevey, Les Editions de l\’Aire, 2001
· Une liberté désenchantée. Carnets 1992-1993. Postface de Doris Jakubec, Editions de l\’Aire, 2008
Traduceri din română
· Mihai Eminescu, Poeme alese, trad. de Annie Bentoiu, Alain Bosquet şi Jean-Louis Courriol, Bucureşti, Editura Grai şi Suflet – Cultura Naţională, 1999
· Petre Ispirescu, Contes roumains, Bucureşti, Editura Minerva, 1979
· Anthologie de la poésie populaire roumaine (în colaborare), Editura Minerva, 1979
· Tudor Arghezi, Cinquante poèmes, Editura Minerva, 1981
· Récits insolites de Mihai Eminescu à Ana Blandiana, Editura Minerva, 1983
· Mihai Eminescu, Trente poèmes, Vevey, Les Editions de l\’Aire, 1994
· Mihai Eminescu, Cinquante poèmes, Editura Vitruviu, 2000
· Gellu Naum, L\’autre côtè, (în colaborare), Editura Cartea Românească, 1991
· Ileana Mălăncioiu, A travers la zone interdite, Editura Eminescu, 1984
· Pascal Bentoiu, L\’image et le sens, Editura Muzicală, 1979
· Adrian Marino, Littératures roumaines – littératures occidentales, Bucureşti, 1982
Traduceri din franceză
· Margarita Wallmann, Pridvoarele cerului, Bucureşti, Editura Muzicală, 1979, (sub pseudonimul Adriana Vlad)
· Guy de Pourtalès, Berlioz şi Europa romantică, Editura Muzicală, 2001

Prin Decretul nr.439 din 6 noiembrie 2000 îi este conferită medalia comemorativă “150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu” de către Preşedintele României, pentru promovarea operei eminesciene în plan universal.
Citate
\”Poate ar trebui să ne mulţumim, în motivarea poziţiei anticomuniste, cu două observaţii simple, elementare: această ideologie utilizează sistematic, pe plan intelectual, minciuna, iar pe plan afectiv, ura şi invidia. Aşadar în ceea ce priveşte cele două funcţii esenţiale ale psihicului omenesc – intelectul şi afectivitatea – ea se situează în opoziţie cu valorile centrale ale fiecăruia: adevărul şi dragostea. Iar aceasta ar putea fi de ajuns\” (Annie bentoiu, (Timpul ce ni s-a dat, vol. 1, ed. Vitruviu, 2000, p. 265)
\”Înţelegeam, vedeam cu ochii că în partid liantul cel mai puternic era frica, şi asta a fost pentru mine o descoperire esenţială. O frică a cărei intensitate sporea o dată cu răspunderile asumate. Noul stat mi se prezenta ca o piramidă de funcţii în care fiecare tremura, cel mai speriat fiind cel ce ajunsese cel mai sus. Poate că tocmai frica îl silea pe acela să devină tot mai dur şi pînă la urmă tot mai crud, susţinîndu-i sistematic pe cei mai duri, mai cruzi şi deci mai puternici. La o asemenea constatare nu mă aşteptasem deloc\” (Timpul ce ni s-a dat, vol. 2, ed. Vitruviu, 2006, p. 371)
\”Una dintre multele trăsături de caracter pe care românii le-au pierdut în ultima jumătate de secol e facultatea de a se indigna. Atîta vreme a fost periculoasă orice reacţie spontană, încât până la urmă au învăţat să şi-o înăbuşe. Însăşi mulţimea de tragedii individuale a făcut ca ele să pară suportabile celor care n-au fost personal atinşi\” (Timpul ce ni s-a dat, vol. 2, ed. Vitruviu, 2006, p. 105)