MANIFESTUL FEMEILOR

 

MANIFESTUL FEMEILOR – PEN INTERNATIONAL

Principiul fondator al Cartei PEN afirmă că „literatura nu cunoaște frontiere”. În mod tradițional, aceste frontiere erau identificate prin granițele dintre state și dintre oameni. Pentru multe femei din lume – până relativ recent, pentru aproape toate femeile – prima, ultima și poate cea mai puternică frontieră era reprezentată de ușa casei în care trăiau: casa părinților sau a soțului. Pentru a valorifica dreptul la liberă exprimare și dreptul de a citi și de a scrie, femeile trebuie să dispună de dreptul la libertate de mișcare, din punct de vedere fizic, social și intelectual. Există puține sisteme sociale în care imaginea unei femei care semișcă liber, singură, nu este privită cu ostilitate.

PEN consideră că violența împotriva femeilor, în toate formele sale, atât în spațiul public, cât și în cel privat, creează forme periculoase de cenzură. În întreaga lume, deseori, cultura, religia și tradiția sunt plasate deasupra drepturilor omului și sunt folosite ca argumente pentru a încuraja sau pentru a apăra comportamentul violent față de femei și fete.

PEN consideră că încălcarea dreptului la liberă exprimare al unei persoane este echivalentă cu nerecunoașterea existenței ei. Devine o moarte metaforică. Omenirea este mai săracă fără expresia liberă și deplină a cunoașterii și creativității femeilor.

PEN SUSȚINE URMĂTOARELE PRINCIPII RECUNOSCUTE LA NIVEL INTERNAȚIONAL:

 

  1. NONVIOLENȚĂ: încetarea violenței asupra femeilor și fetelor, în toate formele sale (legală, fizică, sexuală, psihologică, verbală, digitală etc.), investigarea și pedepsirea tuturor acelor manifestări de violență,promovarea unui mediu în care femeile și fetele se pot exprima în mod liber.
  1. SIGURANȚĂ: protejarea scriitoarelor și jurnalistelor din întreaga lume, înlăturarea impunității în cazurilede violență și hărțuire, inclusiv în mediul online.
  2. EDUCAȚIE: eliminarea inegalităților de gen la toate nivelele de educație, prin promovarea accesului laeducație de calitate pentru toate femeile și fetele, garantarea dreptului de a citi și de a scrie.
  1. EGALITATE: egalitatea între bărbați și femei în fața legii, condamnarea discriminării împotriva femeilor, în toate formele sale, îndeplinirea tuturor pașilor necesari pentru eliminarea discriminării și garantarea egalității între oameni, în scopul dezvoltării și promovării scriitoarelor.
  2. ACCES: garantarea accesului la întreaga gamă a drepturilor civile, politice, economice și sociale, cu scopul de a permite participarea și recunoașterea publică a femeilor în mass-media și în întregul spectru al formelor literare. În plus, este necesară garantarea accesului femeilor și fetelor la toate formele mass-media, ca mijlocde exercitare a dreptului la liberă exprimare.
  3. PARITATE: promovarea participării egale a scriitoarelor în activitățile economice, garantarea angajării și remunerației scriitoarelor și jurnalistelor, în termeni egali cu bărbații, fără niciun fel de discriminare.

Grup de lucru al Comisiei Femei Scriitoare, condus de Lucina Kuthmann, la Liov, septembrie 2017

 

 

(Text tradus din engleză de Miruna Vlada, membră în CD)

Declaratia de la Quebec

English

PEN INTERNATIONAL 

Declarația de la Quebec despre Traducerea Literară și Traducători (2015) 

1. Traducerea literară este o artă a pasiunii. Promovând valorile deschiderii, acționând pentru pace și libertate și împotriva injustiției, intoleranței și cenzurii, traducerea invită la un dialog cu lumea.  Continue reading

APEL PEN INTERNATIONAL: PROTECTIA REFUGIATILOR IN EUROPA
PEN INTERNATIONAL APPEAL: PROTECTION OF REFUGEES IN EUROPE

http://www.observatorcultural.ro/Apel-PEN-protectia-refugiatilor-in-Europa*articleID_31687-articles_details.html

Protection for Refugees in Europe

 

War, political persecution, hunger and inhumane living conditions are forcing people to leave their homelands. Some make their way to Europe. The death of more than 300 refugees in a shipwreck off Lampedusa last October had no impact on refugee policies. Instead, people who need protection on arrival at the borders of the EU are being treated as enemies.

Continue reading

Declarație în sprijinul opțiunii pro-europene a poporului ucrainean / Declaration in support of the pro-European option of the Ukrainian people

 English: Declaration in support of the pro-European option of the Ukrainian people

Centrele P.E.N. din Republica Moldova și din România – filiale ale Asociației Mondiale a Scriitorilor PEN  International cu sediul la Londra – își exprimă solidaritatea cu poporul ucrainean care manifestă în aceste zile la Kiev și în alte orașe ale țării în favoarea opțiunii de integrare europeană. Printre cei care participă la „Euromaidan” se află și mulți scriitori, jurnaliști, oameni de creație cu care împărtășim aceleași valori ale libertății și democrației. Locul Ucrainei este incontestabil în familia europeană, acolo unde se află deja prin cultura și tradițiile sale seculare.

Pe 29 noiembrie 2013, la summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, Republica Moldova și Georgia au parafat acorduri de asociere și liber chimb/schimb cu Uniunea Europeană. Continue reading