Ana Blandiana
În mai 1990 începeam, la Viena, unul din capitolele vietii mele care avea sa-mi absoarba multa pasiune, multa energie si foarte mult timp. Daca as fi stiut ca aceasta aventura intelectuala va dura patrusprezece ani, poate ca as fi ezitat sa accept rolul pe care colegii de la PEN International, în cadrul unei reuniuni din capitala austriaca, mi-l propuneau: acela de a reorganiza în România un Centru PEN care sa continue traditia interbelica, ilustrata prin numele unor mari scriitori, dintre care foarte putini supravietuisera perioadei comuniste. Situatia era oarecum asemanatoare în toate tarile est-europene, eliberate în 1989 din dictaturile ce paralizasera gândirea libera si obligasera pe scriitori fie la obedienta, fie la o lupta riscanta cu monopolul ideologic al partidului unic. Centrele PEN (sau „PEN Cluburile”) din aceste tari fusesera interzise la începuturile ocupatiei sovietice, iar în perioada liberalizarii post-staliniste au fost transformate, în cel mai bun caz, în institutii ornamentale, folosite în ocazii speciale doar pentru a da o aparenta democratica unor regimuri represive. Acum era timpul reactivarii acestor nuclee de gândire si constiinta libera, iar mie si colegilor mei ne revenea misiunea de a ne organiza si de a ne reintegra în organizatia mondiala, cu sediul la Londra. Continue reading