February 2015

PEN România în cadrul PEN International: istorie, contextualizare locală, dezvoltare ulterioară

Trebuie să mărturisesc că înaintea de revoluția din decembrie 1989 care a dus la căderea regimului naționalist-comunist al lui Ceaușescu, auzisem vag despre PEN International. Foarte tânără poetă și eseistă pe atunci, aflasem din rumori despre cazurile scriitorilor disidenți care „tulburau” apele stătute ale micii noastre lumi literare. De pildă, în legătură cu prozatorul Paul Goma la finele anilor 1970, când și-a exprima public solidaritatea cu Charta 77 din Cehoslovacia și a cerut respectarea drepturilor omului în România; sau, în anii 1980, în legătură cu poetul Dorin Tudoran care s-a opus prin scrisori deschise controlului dictatorial al societății românești. Mi-aduc aminte că atunci s-a vorbit despre sprijinul lor venit din partea PEN International, ceea ce în condițiile de atunci conta enorm. Faptul că exista o organizație internațională care apăra scriitorii aflați în dificultate din motive politice mi s-a părut extraordinar. PEN avea o anumită aură de legendă, era o gură de oxigen, o speranță tenace, invincibilă. Și cred că în general, scriitorii est-europeni disidenți s-au sprijinit măcar psihologic pe ajutorul PEN International, care a luptat mult și pentru Vaclav Havel, de pildă, pentru că tot ne aflăm la Praga.