21 martie – Ziua Internațională a Poeziei în orașele țării
Alături de evenimentul „La ce bun poeții în vremuri de restriște ?” din 21 martie de la Club A din Bucure ști, Ziua Internațională a Poeziei a fost celebrată în spirit PEN Internationnal în mai multe centre culturale din țară, prin evocarea poeților care, pe diferite meridiane, sînt terorizați și torturați de forțe dintre cele mai sinistre.
În unele orașe, manifestațiile au avut în centru agenda PEN, în altele, organizatorii au inclus un moment PEN în cadrul unui program mai amplu. Le mulțumim pe această cale colegilor noștri, unii dintre ei membri PEN actuali, alții (sperăm) viitori, alții devotați cauzei morale apărate de PEN, care au făcut posibilă această manifestare „în rețea”.
Este vorba despre:
– Ruxandra Cesereanu, organizator al evenimentului Cadavre Exquis/Exquisite Corpse /Cadavru Delicios, atelier de scriere creatoare, organizat sub egida Universității Babeș-Bolyai, a USR, și a PEN-Romania
– Nicolae Coande, organizator al unui amplu eveniment de lectură și de dezbatere, sub egida Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova și a PEN România
– Al. Cistelecan, co-organizator al serii de lecturi dedicate ZMP în cadrul proiectului Qpoem, la cafeneaua J’ai Bistrot din Tg. Mureş
– Mariana Boca şi Mircea Diaconu, organizatori ai serii de dezbateri și lecturi „Mai pot fi astăzi încarceraţi şi condamnaţi la moarte Poeţii?”, ce va avea loc la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava
– Radu Vancu şi Vlad Pojoga, organizatori ai unei seri de lectură de poezie și dezbateri în cadrul Universității Lucian Blaga, Sibiu
– Adrian Lăcătuș, organizator al unei seri de lectură de poezie și dezbateri în cadrul Universității Transilvania Brașov
– Alina Buzatu și Angelo Mitchievici, organizatori ai unei seri de lectură de poezie și dezbateri în cadrul Universității Ovidius din Constanța
– Paul Mihalache organizator la Cafeneaua Veche din Iași al unei întâlniri cu poeții Serban Axinte, Florin Dan Prodan, Doris Mironescu și Bogdan Crețu
– Marin Malaicu-Hondrari, Dan Coman, Gavril Țărmure – Bistrița – care au inclus un moment PEN in cadrul unui eveniment din 22 martie.
Sperăm că am început astfel să configurăm o rețea de „reacție rapidă” care se va dovedi stabilă și din ce în ce mai dinamică pentru promovarea valorilor PEN International în lumea culturală românească.
Tuturor poeților lumii, un gând de solidaritate de Ziua Internațională a Poeziei !