Acțiune PEN România în cadrul festivalului Poezia e la Bistrița, ediția 2024

În cadrul festivalului POEZIA E LA BISTRIȚA a avut loc și un eveniment PEN România, respectiv un dialog între Matei Vișniec și Radu Vancu. Prezentă la eveniment, Maria Roșca de la revista ALECART, a consemnat pentru site-ul ALECART următoarele:„Pornind de la romanul domniei sale, „Un secol de ceață” și provocat de Radu Vancu, Matei Vișniec a vorbit despre „idioții utili”, intelectualii occidentali plini de încărcătură umanistă care nu au înțeles niciodată realitatea comunismului, trauma, care au continuat să vadă în el o mașină bună ce nu a fost bine condusă. Înainte de întrebările publicului, Radu Vancu l-a invitat pe Matei Vișniec să vorbească despre diferența dintre a scrie într-un regim totalitar și în unul democratic. Vișniec a afirmat că distincția este sugerată de dispariția subversivității poeziei în Occident, spațiu în care răul nu mai este atât de ușor de remarcat precum într-o societate în care se manifestă cenzura și oamenii cunosc teroarea. „Nu e nevoie de oameni care gândesc, ci de oameni care consumă” a spus Matei Vișniec. La final, scriitorul a vorbit despre cum se nasc titlurile pieselor și romanelor sale, despre puterea artistului de a-i învinge pe „idioți”, despre limitele literaturii, dar și despre forța excepțională a lecturii de a ține la distanță manipularea și uniformizarea („Imaginația creează libertate în interiorul creierului”).”