Aniversarea PEN România 95

Klaus Iohannis, preşedintele României, a acordat la Cotroceni Ordinul „Meritul cultural“ în rang de Cavaler organizaţiei PEN Club România.

Luni, 15 mai, Calea Victoriei 151

Urcăm la timp sau cu mici întîrzieri la mansarda Casei Filipescu-Cesianu pentru deschiderea oficială; de pe Facebook era deja de notorietate aniversarea Andreei Drăghicescu de la MNLR; PEN România îi aduce un buchet de flori și mulțumiri pentru munca ei dedicată aniversării noastre; echipa lui Christel Ungar, de la emisiunea de limbă germană de pe postul național de televiziune, își reperează în sală personajele de dialog: Regula Venske, președinta PEN Germania, Caius Dobrescu, vicepreședintele PEN România; în prezidiu se așază pentru cuvintele de salut: Magda Cârneci, președinta PEN România, Jarkko Tontti, reprezentant al PEN International și al PEN Finlanda, Mirel Taloș, vicepreședintele ICR, Horia Iova, responsabil Relații Publice la Muzeul Municipiului București, gazda noastră. Last but not least, Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, cel fără de care…; revenind la PEN și la prima seară din programul aniversării, consemnăm că, după discursuri, s-a ieșit în grădină, la un pahar cu vin, cu vorbe, bufet cu delicatețuri, microfoane cu interviuri date pentru TVR, cu Gabriela Adameşteanu, Caius Dobrescu, Bogdan Ghiu, Carmen Mușat, Cezar Paul-Bădescu, Simona Grazia-Dima, Ioana Ieronim, Adina Dinițoiu, Emilian Galaicu-Păun, Nora Iuga, Alex Goldiș, cu reprezentanții Centrului PEN din Ungaria, Ferenc Temesi și Deak Csillag, cu care am derulat cîteva amintiri de la aniversarea celor 90 de ani de existență ai PEN-ului maghiar, din septembrie 2016, cu toți invitații noștri de la centrele PEN din Europa și din Asia.

Marți, 16 mai, Calea Victoriei 120

Ne strîngem mai mulți oaspeți cazați la Hotelul Minerva și mă ofer să le fiu călăuză spre sediul oficial al PEN-ului român. Grupuri, grupulețe, din Balcani, din Europa Centrală, din Nordul continentului, multilingvism, ne răsfirăm într-un Turn Babel orizontal spre engleza oficială (PEN International a luat, totuși, ființă la Londra) a dezbaterii din acea dimineață: National Histories of PEN Clubs; ne-am bucurat de prezența Anei Blandiana, prima președintă PEN România de după Revoluție, de prezența Gabrielei Adameșteanu, președintă de asemenea, de prezența Denisei Comănescu, de prezența Ioanei Ieronim, a Simonei Grazia-Dima, doamne care au servit PEN-ul și l-au reașezat pe harta acestei organizații internaționale; dacă Magda Cârneci relata despre trei avataruri ale PEN-ului român, unul interbelic, altul în scurta „primăvară românească“, 1968-1973, iar cel de-al treilea după 1990, Regula Venske ne-a vorbit despre cinci perioade distincte în istoria PEN-ului german, o istorie mai zbuciumată decît a noastră, care reflectă realitățile întunecate ale secolului al XX-lea: fondat în 1924, expulzat de PEN International în 1934, refondat în 1947, despărțit – precum țara – în două, reunit „cu suferință și certuri“ în 1998; spațiul în care ne aflam, cu un mobilier de pe vremuri, cu patină, dar și cu acea eleganță aristocratică ce mixează confortul, propria identitate și eticheta a fost exact ambientul adecvat derulării unor istorii; ale PEN Clubului bulgar, prin Gueorgui Konstantinov, PEN Clubului croat, prin Nadezda Cacinovici, ale PEN-ului albanez, prin Entela Safeti-Kasi; l-am auzit apoi, într-o engleză cu accent asiatic, pe președintele PEN Coreea, Lee Gil-Won, povestindu-ne despre organizația sa, dar și despre atenția și suportul pe care, personal, le acordă scriitorilor din Coreea de Nord veniți în exil, în țara-soră; Olga Wallo ne-a prezentat PEN-ul din țara sa și a venit apoi rîndul doamnei Katlin Kaldmaa, reprezentanta PEN Estonia, țară desprinsă din Uniunea Sovietică, oficial, în 1991; spiritul PEN în Estonia reflectă felul în care s-au comportat locuitorii acestei țări în momente istorice nefaste; puțini dintre noi știam că, la sfîrșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, de teama ocupației sovietice iminente, mai bine de 80.000 de persoane, în majoritatea lor intelectuali, au ales să se retragă cu germanii sau să fugă în Finlanda ori Suedia. Intelectualii rămași au fost victimele unui decret al Consiliului de Miniștri al URSS, de deportare și dislocare, fiind considerați „dușmani ai poporului“. Datorită proximității, a unor seturi de valori comune, Estonia și Finlanda, reprezentată la București de Jarkko Tontti, au colaborat strîns și la nivelul organizațiilor PEN. De altfel, prezența celor doi nordici la aniversarea PEN România a fost salutară. Să-ți pese de celălalt și să îi acorzi suportul tău este nu rara avis, ci normalitatea. Un discurs amplu (dar și Franța e mare, diversă și cu multe provocări politice, sociale, de imigrație) a avut domnul Sylvestre Clancier, autorul unui volum de poeme excelent, Memoria improbabilă.

Nu numai fiindcă reprezenta o țară vecină, dar și prin complexitatea situației scriitorilor din țara sa, a fațetelor exercitării dreptului la libera exprimare, a divizării etnice, a unei ocupații neacceptate și, totuși, de facto exercitate, expunerea domnului Mykola Riabchuk din Ucriana a captat întreaga atenție; alături de noi a fost reprezentanta Macedoniei, evident trecută în program cu numele oficial pe care țara sa îl are în România: Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei: Katika Kulakova. Colegul nostru de la PEN Clubul de la Budapesta, Ferenc Temesi, și-a concentrat intervenția, poate și pentru că a putut rămîne foarte puțin în România, aflîndu-se între alte două deplasări în Europa. Toți colegii noștri proveneau din țări ale căror suprafețe teritoriale s-au modificat nu o dată de-a lungul istoriei. Fiecare, în intervale de timp diferite, a avut granițe mai ample sau își numără etnicii pe teritorii care le aparțin altor state. De aici rezultă politici care dau naștere unor frustrări, conflicte, inevitabil unor victime, unor vehemențe. La aceste stări de fapt se adaugă migrația, actele de terorism, insecuritatea. Și, capac de fierbere identitară, se adaugă și starea celui mai difuz sentiment de „acasă“ pe care îl mai are fiecare dintre noi. Cum spunea Bogdan Ghiu, membru în Comitetul Director al PEN România, la dezbaterea de la Mogoșoaia moderată de Caius Dobrescu, vicepreședinte PEN, Displaced Cultures in a Globalized World: „Teritoriile se schimbă sub noi, adică dispar. Literal, ne fuge pămîntul de sub picioare. Și atunci, întreaga lume devine una de refugiați“.

Au mai fost contributori la această dezbatere Radu Vancu, membru în Comitetul Director al PEN, Emilian Galaicu-Păun, reprezentantul PEN Moldova, și Dan Horațiu Popescu.

În situații de criză, bîntuite de confuzii și cu un orizont aflat în ceață, este nevoie de organizații internaționale de tip PEN. Magda Cârneci ne-a amintit tuturor că „PEN Clubul din anii 1920-1940 a fost, poate, o primă prefigurare a Europei Unite de mai tîrziu. PEN a fost prima organizație cu deschidere transeuropeană, a fost primul ONG pentru drepturile omului, model pentru Amnesty International, Reporters sans frontières, Médecins du monde ș.a.“

În ceea ce îl privește pe cronicarul care consemnează aici, el nu se poate abține să nu facă o paralelă cu numitor comun: sîntem prea puțini jucători de golf și membri PEN în România. În țările nordice, statisticile, raportate la numărul lor de locuitori, dau cifre copleșitoare. Și acum, cumva didactic, dacă nu patetic, întreb: să fim doar 88 de scriitori, eseiști, jurnaliști, traducători, editori care să împărtășim valorile PEN în România? 88 de scriitori, eseiști, jurnaliști, traducători, editori care să ne plătim regulat cotizația, dispuși la voluntariat civic?

Probabil că ceea ce s-a întîmplat la această aniversare, mediatizată mai mult decît oricare alt eveniment PEN consemnat pînă acum, va atrage un număr mai mare de colegi care să ni se alăture, nu care să divizeze, care să fie în stare, la o adică, să-și manifeste un dezacord cît se poate de colegial, așa cum a făcut-o Caius Dobrescu, de pildă, referitor la opinia lui Radu Vancu, aproximez: „Eu nu sînt de acord cu ceea ce spune Radu Vancu (la lansarea Antologiei PEN), dar colegul meu este o persoană atît de OK, încît sînt convins că ne vom respecta în continuare“.

Și, pe cît de personal am început această consemnare, pe atît de oficial va trebui să închei. Fiindcă mulțumirile și recunoștința intră obligatoriu în etica membrului PEN. Așa că voi decupa din lista lungă a instituțiilor cărora li se cuvin mulțumiri: Primăria Generală a Capitalei (cum spune adesea Varujan Vosganian, cultura este singurul cîmp creativ și competitiv în care nu există învinși, ci doar învingători), Institutul Cultural Român (nu încape îndoială că, în săptămîna Festivalului Internațional de Poezie, din Europa, pînă în Asia, America de Nord și cea de Sud, rețelele de socializare au transmis în timp real imagini de la diferite manifestări din București, locuri speciale pentru literatura română, prin urmare, ajunși la vîrful acestor instituții, conducătorii lor mai vechi sau mai noi nu au cum să nu „contabilizeze“ plusvaloarea adăugată imaginii culturale a României; sau, cum spunea Matei Vișniec la Salon du Livre în acest an, sumele învestite în cultură ți se întorc înzecit, ca oglinda aceea inspirată de la standul nostru, care întorcea publicului un spațiu mai amplu și mai adînc).

Dacă instituțiile mai sus pomenite ne-au sprijinit financiar și logistic, prin Muzeul Național al Literaturii Române, Președinția României ne-a onorat organizația prin acordarea Ordinului „Meritul Cultural“ în rang de Cavaler. Cităm aici un fragment din discursul președintelui țării, domnul Klaus Iohannis:

„Distinși reprezentanți ai PEN Club România,

Ordinul «Meritul Cultural» pe care, în numele Statului român, îl acord astăzi Asociației PEN Club România reprezintă o apreciere a eforturilor pe care le depuneți în apărarea unor drepturi fundamentale ale omului și valori esențiale ale democrației și statului de drept.

Sînteți angajați într-o rețea internațională care militează pentru libertatea de expresie, buna înțelegere și respectul reciproc dintre națiuni, precum și împotriva urii, intoleranței și rasismului.

Este o mîndrie pentru țara noastră faptul că PEN Club România s-a înființat în 1922, la foarte scurt timp de la fondarea organizației internaționale PEN Club.

Acest lucru dovedește că scriitorii României Marii Uniri au fost promotori ai valorilor care au creat, acum 67 de ani, Europa Unită“.

 

Mariana Gorczyca este secretar general PEN România

preluat de pe site-ul observatorcultural.ro