Comunicat PEN despre Turnirul Scriitorilor 2016
În ciuda unor dificultăți majore ivite pe fondul blocajului administrativ, al întreruperii finanțării nejustificate a Proiectului de către Primăria Sighișoara, Ediția a treia a Turnirului Scriitorilor se va desfășura, totuși, și în acest an, în 6, respectiv 7 mai 2016, cu un Program mai restrâns.
Ca și la Ediția precedentă, în programul manifestărilor este inclus și un Seminar Take action, organizat sub egida PEN România.
Anul trecut au participat Magda Cârneci – Președinta în exercițiu a PEN România, Gabriela Adameșteanu – fost președinte PEN, Simona Grazia-Dima – fost secretar PEN, Radu Vancu, Dan Shafran – PEN Suedia, Steinar Lone – PEN Norvegia. Au moderat Carmen Mușat și Mariana Gorczyca.
În acest an, la Seminarul Take Action vor participa Caius Dobrescu – vicepreședinte PEN România, Adina Dinițoiu – reprezentant comitet Women Writers, PEN și Mariana Gorczyca – reprezentant comitet Writers in Education, PEN, Lina Morselli – PEN Trieste, Carmen Mușat – redactor șef ”Observator cultural”, Radu Vancu – conferențiar universitar. Invitat special: Antonio Della Rocca, președinte al PEN Triste și membru în Boardul PEN Internațional.
Ne propunem o trecere în revistă a manifestărilor care au avut loc din toamnă și până acum sub egida PEN România și PEN International; un schimb de idei pornind de la primul articol din Carta PEN : Literatura nu cunoaște frontiere și trebuie să rămână o formă de comunicare curentă între oameni, în pofida oricăror tulburări politice și internaționale.
Celelalte activități din program vor include întâlniri ale micilor cititori cu Sânziana Popescu și cartea bilingvă a acesteia ”Mașinuța curcubeu”; întâlnirea liceenilor cu Simona Popescu, Florin Iaru și Caius Dobrescu; recital și recitări de poezie; prezentări ale unor cărți eveniment, sub genericul Cărțile vorbesc; un seminar Jurnalismul cultural, cât acoperă, cât descoperă; un vernisaj al artistei plastice Alina Vodă Brașoveanu, dar și al artiștilor plastici sighișoreni, în spațiul expozițional din Turnul Fierarilor; și nu în ultimul rând, Seminarul Traducătorii și editorii, mediatori între culturi, cu Jérôme Carassou, Florica și Jean-Louis Courriol, Dinu Flămând, Gabriella Koszta, Adina Dinițoiu, Clara Mitola, Joanna Kornaś-Warwas, Moderatori: Ovidiu Șimonca și Mariana Gorczyca.
Mulțumiri Institutului Cultural Român pentru sprijinul acordat bunei desfășurări a acestui Seminar.
Inițiator și coordonator de Proiect,
Mariana Gorczyca