Între 10 şi 13 mai 2017, a avut loc la Bled, în Slovenia, cea de-a 49-a întîlnire a scriitorilor din cadrul PEN International, cunoscuta organizaţie internaţională a scriitorilor care apără libertatea de expresie, drepturile minorităţilor, luptă împotriva discriminărilor de orice fel şi militează pentru pace. Am participat la întîlnirea de la Bled în calitate de reprezentantă PEN România, cu o comunicare susţinută în cadrul secţiunii „Guerre et paix“ („Război şi pace“), comunicare intitulată „L’universalisme de la littérature a créé l’histoire authentique de l’homme“/„Universalismul literaturii a creat istoria autentică a omului“ (cu o vorbă a lui Milan Kundera). De altfel, cele trei zile au propus o serie de comunicări în cadrul a trei secţiuni, „Discursuri ale urii“, „Peisajele haosului“, respectiv „Război şi pace“, alături de o întrunire specială a Women Writers Committee/Comitetul Femeilor Scriitoare din cadrul PEN International. La conferinţa internaţională au participat reprezentanţi din peste 20 de centre PEN: american, austriac, canadian, catalan, croat, englez, esperanto, estonian, finlandez, francez, german, maghiar, chinez, portughez, român, sîrb, slovac, elveţian (romand, respectiv italian şi retoroman), turc, sloven, PEN Trieste şi PEN International.

Ce ar fi de reţinut după cele trei zile de dezbateri? Că, la aproape 100 de ani de la înfiinţare, PEN International este o organizaţie care a căpătat – prin vechime şi prin scriitorii celebri care-i sînt membri (printre ei se numără, dintre scriitorii contemporani, Salman Rushdie, J. M. Coetzee, Mario Vargas Llosa, Toni Morrison ş.a.) – un prestigiu care-i permite să conteze în mediile de informare şi de opinie de astăzi (în speţă mediile online), atît de expuse, odată cu proliferarea reţelelor de socializare, la ceea ce numim fake news, într-o epocă a post-adevărului (post-truth). Dacă PEN International (înfiinţat în 1921, la Londra, şi avînd sediul tot acolo), împreună cu centrele sale autonome din peste 100 de ţări, nu dispune de putere politică – sistemele politice şi economice fiind, în fond, cele care deţin controlul la nivel mondial–, organizaţia PEN poate, totuşi, să informeze corect şi profesionist mediile on-line şi să sensibilizeze opinia publică în privinţa ameninţărilor numeroase care planează astăzi asupra principiilor democratice, în întreaga lume (drepturile omului şi ale minorităţilor, libertatea de gîndire şi expresie, drepturile femeilor ş.a.m.d.). Pe de altă parte, PEN International oferă, din cînd în cînd, azil unor scriitori persecutaţi în ţările lor de origine.

Tot din discuţiile de la Bled a reieşit că e absolut necesar Women Writers Committee/Comitetul Femeilor Scriitoare nu numai în ţările cu o puternică discriminare de gen (cum sînt ţările arabe sau China comunistă – unde foarte multe femei scriitoare suferă de persecuţii), dar şi, în genere, în ţările occidentale, unde există încă diferenţe de statut, salariale, de şanse etc., între femei şi bărbaţi. Participantele (reprezentante PEN din diverse ţări) la dezbatere au discutat şi au votat o serie de amendamente şi modificări la carta după care se conduce Comitetul Femeilor Scriitoare. De altfel, secţiunea „Discursuri ale urii“ a cuprins şi discriminările de gen, pe lîngă cele religioase ori rasiale. În acest sens, reprezentanţii PEN au susţinut comunicări sau au citit poeme cu implicaţii sociale, pentru a păstra, totuşi, specificul acestei organizaţii – o organizaţie de scriitori, la originea ei. Poezia însăşi a fost văzută, în unele intervenţii din secţiunea „Peisajele haosului”, drept o forţă ordonatoare a haosului, o forţă ordonatoare a limbajului şi a creativităţii umane.

În ceea ce mă priveşte, în comunicarea din cadrul secţiunii „Război şi pace”, am considerat că, într-adevăr, creativitatea umană – transpusă în literatură – constituie „istoria autentică a omului” şi rezistenţa noastră la ideologic. Dacă intelectualii ori scriitorii (chiar cei mai străluciţi) n-au putut adesea să reziste la ideologiile intolerante şi violente (care au condus la războaie şi lagăre de concentrare), literatura (arta) autentică, în schimb, n-a fost niciodată ideologică. Dincolo de umanismul Luminilor – atît de contestat astăzi după cele două războaie mondiale, care au însoţit, în contrapondere, progresele secolului al XX-lea –, umanism substituit azi de conceptul de „postumanism”, care-şi propune, efectiv, un „nou umanism”, o solidaritate socială care ar putea rezista la ideologii, cred că literatura, cu limbajul său universal, ar putea – şi poate, prin elecţie – să reziste la ideologie, ură, intoleranţă (cauze ale dezastrelor, ale războaielor) şi continuă să propună un universalism foarte uman şi esenţial pentru ceea ce Milan Kundera numea „istoria autentică a omului”. Am insistat, de altfel, pe ideea că literatura este în egală măsură un limbaj universal şi o mărturie – departe de teză, de ideologie –, o mărturie a umanului sub toate formele sale (cele mai paradoxale), cele care creează şi cele care îndură istoria, şi, prin chiar acest lucru, literatura este o formă de rezistenţă şi unul dintre discursurile privilegiate care pot da seamă de complexitatea fiinţei umane şi de valorile ei autentice, unul dintre discursurile, aşadar, pe care se va sprijini întotdeauna orice formă de umanism sau de nou umanism.

Rămîn, totuşi, cîteva provocări teribile cu care se confruntă începutul nostru de mileniu: revoluţia numerică sau digitală (care, încetul cu încetul, marchează o nouă epocă şi o nouă paradigmă, aşa cum o făcuse, la vremea ei, galaxia Gutenberg), revoluţie care nu numai că tinde să elimine formatul pe hîrtie al textelor, dar impune o realitate virtuală niciodată cunoscută pînă acum; robotizarea, omul protetic – care poate împinge (post)umanismul, din nou, în zone pînă acum neştiute. Şi, peste acestea, poate cea mai presantă – continua ameninţare a unui (posibil) război. Aşa cum spunea un participant la conferinţă, dintr-o perspectivă antropologică, războiul şi pacea sînt ca două feţe ale aceleiaşi monede, iar teritoriul guvernat de ordine şi de pace este întotdeauna vulnerabil în faţa celui invadat de război. Situaţia nu e niciodată ireversibilă, iar a păstra pacea necesită eforturi continue şi deliberate. Dacă nu facem tot posibilul să prevenim în avans, şi cu orice costuri, războiul, atunci teritoriul guvernat de pace poate fi lesne preluat şi controlat de teritoriul invadat de război. Lunga istorie a omenirii ne spune că trebuie să fim conştienţi de absoluta necesitate de a menţine pacea, cu orice sacrificii. În fond, orice formă de război este împotriva democraţiei, fiindcă demnitatea umană individuală reprezintă cea mai înaltă valoare etică şi democratică.

 preluat de pe site-ul observatorcultural.ro