Dan Anghelescu
Prof. Dr. Dan ANGHELESCU (n. 2 mai 1945 – Brăila) poet, eseist, istoric literar.
Studii: absolvent al Conservatorului de muzică“George Enescu” din Iaşi, Facultatea Muzicologie-Compoziţie.
Doctorat în filologie.
Nominalizat la Premiul de poezie pe anul 2015 de USR- Filiala Iaşi pentru volumul Excomunicările maşinului de scris
Diploma cu titlul de Poet al Iaşului în cadrul Festivalului Poezia la Iaşi mai 2015.
Diploma de excelenţă pentru promovarea literaturii, oct. 2015 acordată de Primăria Municipilui Iaşi.
Apartenenţe:
Membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR)
Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZP)
Membru ALGCR (Asociaţia de Literatură Generalăşi Comparata din România)
Fondator (împreună cu scriitorii Nicolae Ioana şi Nelu Oancea) şi redactor şef al revistei AXA, director Nicolae Ioana (1999).
Director (fondator) al revistei internaţionale de culturăşi spiritualitate sud-est europeană Carmina Balcanica (2008).
Membru în Colegiul redacţional al revistei literare Europa, Novisad, Serbia.
Editor al revistei literare Lumină lină. Gracious Light din New York.
Editor al revistei Bucureştiul literar şi artistic
Vicepreşedinte Asociaţia Culturală Carmina Balcanica.
Membru fondator, Vicepreşedinte al Patronatului National Român, prima organizaţie Patronală din România, iunie 1990;
Membru în Comisia de Invăţământ-Cultură-Cercetare a Consiliului Economic şi Social al României, componenta patronală;
Expert/Formator în specialitatea Dialog social şi relaţii industriale (atestat /diplomă/ după stagii de studiu în Germania, Franţa, Anglia) în Programului PHARE desfăşurat prin Consiliului Economic şi Social al Franţei, ACAS – Londra, Consiliului Economic şi Social al României.)
Debut literar (poezie) – 1969 în revista Iaşul literar.
Debut publicistic în revista Cronica (rubrica Podium, cronici musicale), eseuri privind estetica fenomenului muzical.
Colaborări (Cronici literare, interviuri, recenzii, eseuri şi poezie, în revistele Convorbiri literare, Flacăra, Flacăra Iaşului, Sud, Luceafărul, Oglinda literară, Contemporanu, Ateneu, Vatra, Europa (Novi Sad- Serbia), Excelsior, Porto Franco, Antares, Carmina Balcanica, Poezia, „Lumină lină” (New York), Bucureştiul literar şi artistic, Viaţa românească, revista Alternanţe (Germania).
Debut editorial – 1970 cu volumul de poezii Cerul în apă.
Volume de poezie :
Lumea ca adiere, Junimea, Iaşi, 1980.
Maşinării de traversare a sufletului toamna Cartea Românească, Bucureşti, 1983.
Poeme, Eminescu, Bucureşti, 1989.
Pietrificarea memoriei, Eminescu, Bucureşti, 1999.
Şi atunci ar fi trebuit să vorbesc, Libra, Bucureşti, 2009.
Ireal de-ne-temperat, Moldova, Iaşi, 2012.
A ce moment j’aurais dû parler,Şi atunci ar fi trebuit să vorbesc/ (poezie,volum bilingv româno-francez, prefaţă Jean Poncet) ed. Eikon, 2012.
Excomunicările Maşinului de scris, poeme, ed. Eikon, 2014.
Discursuri îndrăgostite, poeme, ed. Eikon, 2015.
Poeme traduse (antologii) în albaneză, arabă, macedoneană,engleză, franceză, maghiară, poloneză.
Volume de istorie literară:
Presa românească din afara graniţelor, 2010 (în colaborare ), ed. Fundaţiei România de mâine, 2010.
Revistele literare ale exilului românesc. Luceafărul. Paris – o restituire, 2009, (în colaborare), ed. Ideea Europeană, 2009.
Les Revues Littéraires de l’exil roumain, LUCEAFARUL, Paris (1948-1949), une restitution,
ed. Institutului Cultural Român – Târgul de Carte de la Paris în martie 2013, (în colaborare).
Mircea Popescu: un cărturar, un ziarist, o conştiinţă. Ediţie critică, ed. Muzeul Naţional al Literaturii Române 2014, prefaţă Sorin Alexandrescu (în colaborare).
Eseistica lui Vintilă Horia – deschideri către transdisciplinaritate – ed. AIUS, Craiova, 2015.
Studii, eseuri, recenzii (selectiv)
– Instanţele memoriei – O avant premieră editorială, (Mihaela Albu Monografia Ziarul Lumea Liberă din New York, revista „Lumina Lină (Gracious Light)”, New York, nr.4, 2007.
–“Melos” Balcanic – unitate în diversitate/ The Balcanic “Song”– Unity in Diversity, în revista internaţională Carmina Balcanica, nr. 1, nov. 2008.
– Valori şi semnificaţii în presa literară a exilului românesc, revista „Lumina Lină (Gracious Light)” New York, nr. 3/2008.
– Sinele şi deşertul, rev. Luceafărul, septembrie 2008.
– Muzica şi Levantul/The Levant and the Miraculous Art of Sound, în revista internaţională Carmina Balcanica, year II, no. 1, (2) mai 2009
– Balcanitatea difuză a Oedipului enescian/ The Diffuse Balkan Spirit of Enescu’s Oedipee în revista internaţională Carmina Balcanica, year II, no. 2 (3) nov. 2009.
– Întoarcerea în Ithaca. Presa literară a exilului românesc – recurs la memorie şi identitate, în „Opinia naţională” – iunie 2009.
– Memoria exilului românesc: presa literară, în Contemporanul, iulie 2009
– Între barbarie şi cultură, în „Contemporanul – Ideea europeană” nr. 10 (691) octombrie 2009.
– Eminescu şi literatura clasicismului greco-roman/ Eminescu and the Greek-Roman Classicism Literature, revista internaţională Carmina Balcanica, year III, no.1 (4) 2010.
– Cugetând în situaţii simetrice revista „Lumina Lină (Gracious Light)”, New York, nr. 2, 2011.
– Ecouri ale balcanităţii în literatura română contemporană/(Varujan Vosganian- Cartea Şoaptelor) / Balkanic Rchoes in Contemporary Romanian Literature (Varujan Vosganian –The Book of Whispers, revista internaţională Carmina Balcanica, year IV,no.1 (6), 2011.
– Mariana Dan – Construcţia şi deconstrucţia canonului identitar/ Mariana Dan – Construction and Deconstruction of the Identity Canon revista internaţională Carmina Balcanica, year IV,no.2 (7), 2011.
– Horia Stamatu- poeticul între filozofie şi religie, revista „Lumina Lină (Gracious Light)”, New York, nr. 3, 2011
– Un timp al memoriei, rev. Origini/Romanian roots, Sponsored by „LiterArt XXI ”& by Criterion Publishing, vol. XIV, 2011, Lawrenceville, GA, USA.
– Artele şi nostalgiile lor către muzică, revista „Lumina Lină (Gracious Light)”, New York, nr. 2, 2012.
– Sensuri ale lumii cipriote într-o antologie poetică: Costas Montis/ Meanings of the Cypriot world in a poeti anthology: CostasMontis, revista internaţională Carmina Balcanica, year IV, no.1 (8) May 2012.
– Dimensiuni identitare în eseistica exilului românesc: Filosoful Constantin Amăriuţei: Eminescu sau drumul de la poezie la metafizicărevista „Lumina Lină (Gracious Light)”, New York, nr. 2, 2015.
– Eseistica lui Wolf von Aichelburg – revista Alternanţe (Germania), 2015.
– Despre Educaţie, Memorie, Uitare…et quibusdam aliis… revista „Lumina Lină (Gracious Light)”, New York, nr. 3, 2015.
Studii publicate în volume colective
– Memorie, culturăşi semnificaţii identitare în presa literară a exilului românesc, în vol. „ Studii şi cercetări de istoria presei” Ed. Junimea, Iaşi. „180 de ani de presă românească”, Iaşi, 2009.
– Limba de lemn şi distrugerea morală (La révolution introuvable), Universitatea Babeş-Bolyai Cluj, Facultatea de Jurnalism.
– Mihaela Albu, Memoria exilului românesc. Ziarul “Lumea Liberă” din New York, Editura Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, Bucureşti, 2008 în vol. „Studia Universitatis” Babeş Bolyai – Ephemerides 2/2008 –
– Presa literară din exil, mijloc si sursă de continuitate a culturii românesti (“Luceafărul”, Paris, 1948 – 1949)/ The Literary Press in the Exile – A Means and a Source of Continuity of the Romanian Culture (Luceafărul, Paris, 1948 – 1949,)revista Studii de ştiinţăşi cultură, anul V, nr. 3 (18)/ 2009, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, Arad (în colab. cu Mihaela ALBU).
– Valori şi semnificaţii în presa literară a exilului românesc, vol. „Ţara Bârsei”, anul VII (XVIII) Braşov, 2008, (serie nouă), Nr.7. ISSN 1583-3119, p.325.
– (Re)scrierea istoriei literaturii române –între tradiție și modernizare în vol.Exilul literar românesc –înainte şi după 1989 – 2011, Facultatea de Litere a Universităţii Comenius din Bratislava (A doua ediţie a Colocviului internaţional „Zilele studiilor romanice” Bratislava 2011.)
– Totalitarism şi aculturaţie în România anilor ’ 50 – la Colocviul Asociaţiei de Literatură Generalăşi Comparată – Universitatea de Vest – Timişoara, 2015.
Prefeţe /Postfeţe:
– Mireasma uşor amară a salcâmilor, prefaţă la volumul – Jurământul Euterpei de Dumitru Anghel, Ed. Opinia, 2006, Braila.
– Lumina crepusculară a sunetului fiinţial – prefaţă la volumul (bilingv, româno-englez) de poeme Fiara Impară/ The Odd beast a lui Nicolae Grigore Mărăşanu, ed. „Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Publishing House, Bucharest, 2007.
– Mihaela Albu – Memoria exilului românesc: Ziarul Lumea liberă din New York , prefaţă la monografia Ziarul Lumea liberă din New York, ed. INMER (Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc), Bucuresti, 2008.
– Cugetător la o anume iscusită zăbavă (Postfaţă la volumul „Presa literară din
exil- recuparare şi valorificare critică” de Mihaela Albu, Editura Timpul, Iaşi 2009).
– Mihaela Albu – Terapiile memoriei – (Prefaţă la vol. Mihaela Albu Editura Timpul, Iaşi 2012).
– Fugă spre roşu –şi o asceză sui generis/ Fuggire verso il rosso – e un’ascesi sui generis, prefaţă la volumul bilingv, poezie (româno-italiană) Fugă spre roşu / Fuggire verso il rosso semnat de Dumitru Găleşanu, ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2012.
Referinţe critice
Theodor Damian… Mai bine mai târziu…
Citesc iarăşi iară acest volum al lui Dan Anghelescu: Şi atunci ar fi trebuit să vorbesc…, (Ed. Libra, Bucureşti, 2009, 93 pp.). E ceva chiar în titlu care mă readuce la această poezie care seamănăîn tine ceva, nu ştii ce, şi stai cu sufletul la gură aşteptând vremea încolţirii să vezi ce plantă, ce înger, ce minune va răsări.
Parcă mă recunoasc în acest titlu, parcă mă interpelează, mă bate aşa cum bate briza Duhului peste cenuşa celor trecătoare, pentru că eu însumi simt căîn fiecare zi din toate zilele de până acum a fost ceva despre care ar fi trebuit să vorbesc, atunci şi nu acum, atunci când momentul a fost dat. Şi, vorba Scripturii , dacă eu nu am vorbit, pietrele au strigat căci cineva trebuia să vorbească.
Ca şi cum în fieare zi am pierdut o ocazie şi pierzând-o sunt responsabil de un fel de bătaie de joc, vorba lui Romulus Vulpescu: “În fiecare zi ne batem joc/ de păsări, de iubire, şi de mare/ şi nu băgăm de seamă căîn loc/ rămâne un deşert de disperare”. “Şi atunci ar fi trebuit să vorbesc…”, iată cea mai autentică definiţie a elegiei (nu degeaba în subtitlu citim că avem în faţă un volum de elegii), expresia unui regret de dimensiuni existenţiale,ceva în genul durerii exprimate de asinul care L-a purtat pe Iisus la intrarea triumfalăîn Ierusalim (după versurile transmise de Constantin Noica), “De ce nu mi-aţi spus / De ce nu mi-aţi spus/ că pe spatele meu Îl purtam pe Iisus?!/ Ce lin, ce senin L-aş fi dus”!
Fascinaţia acestui titlu este confirmatăşi împlinităîn reflecţia de tip metafizic ce caracterizează volumul. Chiar de la început, în al doilea poem (sunt eu însumi doar/ clipă a unui netimp), Dan Anghelescu vorbeşte despre meta ca şi cum ar fi pregustat deja veşnicia şi odată ce ai pregustat-o nu mai eşti al tău, ci al ei. Efectul acestui tip de împărtăşanie este transfigurarea, înnoirea sinelui, dobândirea unei noi identităţi ca după un botez în apele de la începutul creaţiei lumii de care nu te mai usuci niciodată pentru că nici nu poţi şi nici nu vrei.
Când poetul declară“sunt … al netimpului”, el mărturiseşte de fapt dorul său de veşnicie. El trăieşte în timp dar nu aparţine timpului. Dorul este rezultatul acestei tensiuni existenţiale.
E ca dorul de Dumnezeu pe care-l simţi atunci când trăieşti în lume, dar nu eşti al lumii ci al Lui.
Ca şi cum inspirat din filosofia meonică a lui N. Berdiaev, poetul defineşte veşnicia, infinitul, transcendentul, prin folosirea negaţiei alături de noţiunea ce defineşte opusul realităţilor de dincolo: timp- netimp. Ca-ntr-un fel de via negativa – şi titlul volumului se înscrie în acestă traiectorie, ca şi majoritatea poemelor – Dan Anghelescu scrie aici o poezie ce se dezvoltă pe verticalăşi care aratăşi modul propriei sale creşteri, şi, caz fericit, îl face şi pe cititor să crească la fel. Apofaza e mai adecvată simţămintelor poetului decât catafaza.
Netimpul, nesfârşirea nopţii, locuirea în nu-ştiu-unde-şi-cum, şi multe alte astfel de imagini indicăîn mod clar ce fel de ars poetica ne propune autorul. Poezia se face mergând spre adânc, înspre taină; scrii şi vorbeşti coborând până ce ajungi la tăcerea de la capătul adâncului din cuvânt. Apoi taci şi după ce devii tăcere, mirare, abia atunci scrii iar, de data această punând tăcerea-n cuvântul poemului tău, într-un fel anume, neexplicat şi neexplicit, dar simţit până la cititor, aşa cum sugerează, de exemplu, când scrie: “e însăşi tăcerera ascunsă pe după cuvintele/ pe care nici nu va trebui să le mai gândim” (cuvântul ascunde ziduri – de-netrecut).
Cuvintele lui Dan Anghelescu “aproape frenetic/ coboară/ dintr-o necunoscută sălbăticie” (tu singură vei şti) cum însuşi mărturiseşte parcă vorbindu-ne despre virginitatea dintâi a lumii când Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor.
Pentru că vine din această necunoscută sălbăticie (din nou apofaza) cuvintele poetului aduc cu ele ceva din taina impenetra-bilului originar, în acest caz, el, poetul, sugerându-ne poziţia sa de liturg, de sfetnic de taină la zidirea lumii, de unde şi darul, cacapacitatea sa de a recrea lumea prin cuvântul său, cuvânt-necuvânt.
Citesc volumul cu ideea că fiecare poem trebuie înţeles ca şi cum ar fi cuvântul ce trebuia rostit, cândva, într-un atunci… citesc fiecare poem în lumina titlului cărţii şi gândindu-mă la frumuseţea rostirii poetului din fiece vers, îmi confirm căîntr-adevăr, niciodată nu-i prea târziu, sau mai bine mai târziu decât niciodată; sau poate, chiar mai bine aşa, mai târziu pentru că poate spusă atunci, mărturisirea ar fi fost altfel, şi nu neapărat către mine, şi astfel, cuvântul lui Dan Anghelescu nu ar mai fi adus rod însutit în sufletul meu dând naştere unui alt cuvânt, unui înger, unei minuni…
(Lumină Lină/Gracious Light – New York, 2011)
Mircea Doreanu – Poemo-metria
Dan Anghelescu (Şi atunci ar fi trebuit să vorbesc…, Editura fundaţiei culturale Libra, 2009), deplin realizat literar şi cultural în genere, pare a suferi de cea mai cumplită singurătate: “mereu uit strada/ numărul/ nuanţa de verde a porţii…”seamănă izbitor cu “mi-am uitat casa şi numele”, poemul altui însingurat. Cultura lui Dan Anghelescu este superioară aproape tuturor poeţilor pe care i-am citit. Minunat este răspunsul pe care el îl dă culturii asimilate, într-un ritm de du-te-vino al percepţiei juste a Totului; prin crengile înfrunzite ale realului bântuie vântul ideatic: “încât licoarea asta devine tot mai amară/…spălătoresele nopţii adorm lângă râu/…absurdul devine din ce în ce mai tandru/ un fel de faună care ne-ar putea povesti despre mâinile oarbe ale înserării…”
Inserturile din latină, francezăşi engleză…nu mă grăbesc să le pun pe seama influenţei lui Ezra Pound, nici sa numesc livrescă această poezie plină de emoţie şi lacrimi nemărturisite ori mereu inoculate în culoarea metaforei. “Creation had failed again” este finalul poemului; atât este autorul de pudic în a-şi exprima durerea de neîmpărtăşit şi neîmpărţit, încât se sfieşte să o exprime altfel decât într-o limbă străină. Poet-savant, poet-cărturar, Dan Anghelescu ştie bine că se poate, la o adică, şi ascunde după cuvinte (“ştergarul care îmbrăţişa o / icoană…”) aşa cum un obraz înlăcrimat se poate întoarce dinspre noi.
Poetul îşi asumă toate libertăţile: nu există faţetă a stilurilor poetice, de la premoderni până la post-nu-ştiu-ce, ca săîi intru în retorică, să nu fie făcută să strălucească din pagini. Are conştiinţa clară că poezia lui se adresează poeţilor, cum altfel ar scrie “o diegetică de lucruri-întâmplări de mai de mult uitate/ bălăceală/…final de istorie…/ hegel” (Ştergarul…”).
Şansa acestei poezii este, ar fi, să fie citită de mari avizaţi. Un poet cum a fost Cezar Baltag ar fi putut fi cititorul ei ideal. Am toată admiraţia pentru cartea de faţă, dar sunt tot mai multe cărţile care vor parcă să te împiedice să citeşti altceva, vor să te opreşti la ele, deoarece sunt, iar cartea aceasta chiar este, sunt atotcuprinzătoare, îţi trebuie o viaţă pentru a le studia geneza, genetica, stilul, mesajele în toată multiplicitatea lor ; inima lor este fără saţiu şi ne putem mereu înşela în aprecierile noastre care, mândre sau umile, vin la rându-le dintr-o cultură greu definibilă sub toate aspectele ei. Parcă fiecare carte ar vrea să devină Cartea visată de Mallarmé, un fel de Carte a Cărţilor. Din cauza asta câştigă poezia rudimentară de tip păunescian./…/ Cu întreaga mea răutăcioasă admiraţie…
(Astra – nr. 35 (322), Braşov, oct. 2009)
Al. Piru – Cronica Literară
Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Leonid Dimov și alții nu au afectat poezia lui Dan Anghelescu care, urmând mai ales pe Constant Tonegaru, anticipează, prin subtila persiflare a măruntelor preocupări și conglomerarea de obiecte și senzații, umorul parodic postmodernist de tip Mircea Cărtărescu…
( Suplimentul literar – artistic al Scânteii Tineretului, nr 34/1989.)
Adriana Iliescu
Dan Anghelescu se dovedeşte stăpân pe secretele prozodiei clasice, sensibil la muzica versului, reflectând contemporaneitatea cu umor și melancolie, mai ales prin metafore ale zborului, ale vagului și ale suavității. El este acum, evident, un poet modern cu apetit pentru experimentele literare și mașinăriile pure ale limbajului. ( România Literară 1983).
Paul Dugneanu – Viaţa Cărţilor – O viziune poetică originală
…Dan Anghelescu este un bacovian, înțelegând prin aceasta o tipologie stilistico-spiritualăși nu un semn de epigonism, adică o natură hipersensibilă aflatăîn permanent dezacord cu realul înconjurător. Din această cauză poetul este un mare neliniștit, aflat în căutarea unui refugiu sau stând la pândă pentru a surprinde mișcarea obscură, secretă a materiei…
(Luceafărul – 1980)
Al. Piru. –/ Dan Anghelescu –Mașinării de traversare a sufletului toamna
Cu noul său volum, Dan Anghelescu se afirmă ca un poet original, autentic, de neconfundat.
(Convorbiri Literare – 1983)
Liliana Blajovici – Quasi Una Fantasia
Poet sensibil, visător adeseori fantast, instruit în spiritul subţire al Iașului, Dan Anghelescu ne relevă cu fiecare nou volum fațete nebănuite ale eului sau liric… Fantasmele poetului, autoironia sa fină, melancolicele reverberații din poemele publicate acum captează atenția cititorului, îl transpun pe nesimțite într-un univers ce se adresează spiritului…
(Familia – aprilie 1984 )
Dumitru Anghel –Şi atunci ar fi trebuit să vorbesc…
Lectura de prim contact cu poezia din noul volum al lui Dan Anghelescu este una de …discoconfort al recepţiei, de recul al comunicării, dar noutatea şi îndrăzneala prozodică sunt atât de incitante, absolut atipice chiar pentru noul val de poezie modernă, încât lectorul se încăpăţânează să…citeascăşi sfârşeşte, contrariat dar convins, să-i accepte demersul ideatic, liric, de mesaj, fără să aibă complexe de inferioritate, fără să se culpabilizeze/…/aşa cum apare în finalul în limba franceză al uneia dintre elegii: „dans un espace pantin/ sans voix parmi les voix/ enfermée avec toi…”/…/…poetul Dan Anghelescu scrie o poezie pe…portative noi, originale, altele decât până la poezia sa. Adică cu o gramaticăşi o topicăîn derivă, fără strofe, fără ritm şi fără rimă, şi chiar şi cu titlul elegiei preluat dintr-un astfel de vers: „Ea ! liberă plutea peste grădini / înnoptate / limpede…”, cu versuri pe măsură…
Poezia sa are savante puneri în paginăşi tot atâtea în cumpăna dilemelor de tot felul, încât, ca şi în muzică, al cărei produs sensibil este, nu pot fi explicate, chiar dacă lirica sa are puternice accente…programatice, asezonată doct, pedant uneori, cu trimiteri provocatoare la literatura europeană de expresie franceză, mai ales, ca în finalul poemului toamna-şi strigase în noi/ demenţa şi roşia-i carne: „je suis ce cours de sable qui glisse”./…/
Iar toată această formulă poetică se recompune într-o permanentă alternativă cu trimiterile-şoc de citate, propoziţii, sintagme de limbă franceză, engleză sau germană, ca un lei-motiv ce sugereazăîn lirica preavantgardistă a lui Dan Anghelescu un tutti original, inconfundabil şi de efect novator./…./
Poetul Dan Anghelescu se confundă cu muzicianul Dan Anghelescu, adică omul cu înclinaţii artistice de contrast, deşi există o fascinantă complementaritate, care asigură personalităţii sale o aură intangibilă/…/ S-a spus despre poetul Dan Anghelescu că este romantic, dar toţi poeţii din lume şi din toate timpurile se revendică romantici, indiferent de curentul la care s-au aliniat; cineva l-a văzut bacovian; aşa o fi, deşi statura sa spirituală n-ar putea avea sechele simboliste în momentele sale de… frig sufletesc şi de intimitate, pe care şi-a protejat-o elegant şi pedant./…/ În toată poezia din acest volum al poetului Dan Anghelescu există o fascinantă glisare între apartenenţa la un curent poetic şi emoţia…bine temperată ca-ntr-un Coral de Bach cu clavecin…, deşi forma, materia lexicală, versurile dacă vreţi, au structuri…dodecafonice, stridenţe stravinskiene şi răbufniri wagneriene, de la titlu-şoc până la versurile cu care seamănă leit…/…/ de parcăşi-ar motiva dilemele şi spaimele existenţiale, paradoxurile şi halucinantele oglinzi/…prin care vede lumea.
(Revista Oglinda literară nr. 101/mai 2010)
Aurel M. Buricea –Întoarcerea fiului risipitor
Poetul şi eseistul Dan Anghelescu face parte dintr-o zonă de mari scriitori mai puţini cunoscuţi de cititorii brăileni, Mircea Săndulescu, George Virgil Stoenescu, Ştefan Theodoru, Noemi Pavel. În poemele sale se poate distinge sunetul pur/…/expresia intelectualizată, notaţia sintetică/…/ un rafinat flux muzical într-o mare tensiune lăuntrică.
( Scriitori brăileni de azi, ed. Danubiu, Brăila, 2008)
Muguraş Maria Petrescu: Dan Anghelescu et son arc-en-poésie
Trei lucruri trebuiesc ca să poţi să scrii asemenea lui Dan Anghelescu: 1) să ai talent (şi, slavă Domnului, el îl are ); 2) o cultură solidăîn spate (care existăşi este desăvârşită, vastă, minuţios şi cu trudă construită, cu cunoştinţe de poezie germană, muzică, filosofie şi câte altele); 3) sensibilitate acompaniată de perceperea şi observarea lucrurilor din jur, mergând până la denudarea lor, la golirea lor deplină, dar fără ca ea să fie invazivă. Este atât de important ca lucrurile să vină de la sine, să fie dorite, aşteptate, râvnite…
În fiecare din poeziile lui Dan Anghelescu se simte, sau este aluziv exprimată ideea lui filosofică ce ţine mai mult de stoicism, de un ascetism nu numai al vieţii de zi cu zi, ci de cel al existenţei în cuvânt, a poziţiei lui faţă de cuvânt, chiar a severităţii lui faţă de cuvânt. Surprinzător de ciudat este şi faptul că Dan Anghelescu pare a fi în alte poezii un ,,epicureic’’, dar nu cel pe care înţelesul de bază l-a consacrat ca şi curent filosofic, ci cu o conotaţie de o oarecare răutate, bucurie de a creea o stare de intrigă, de alarmă, de nesiguranţă, de sentiment de risipire, de apropiere sau de respingere, de ceva care agităşi nu dă pace. Unde este poezia aceea de început a lui Dan Anghelescu, finăşi tandră, de suflet tânăr, care nu se lamenta şi nu era trist folosindu-se de o elegie desuetă, prăfuită, arhicu-noscutăşi căreia lumea nu-i mai prea dădea atenţie? Poezia lui de atunci aminteşte de picturile pe albastru ca cerul făcute de Sabin Bălaşa în holul mare al Universităţii ,,Al. I. Cuza” de la Iaşi. De acolo şi până la evoluţia sau poate mai bine zis revoluţia scrisului lui de astăzi e cale lungă. Pentru că odată stabilite coordonatele poetice, puţini sunt cei care pleacă de la ceva care ajunge la consacrare şi au curajul schimbării totale a scrisului lor.
( Noua ProVincia Corvina, Anul XVI – nr. 63 / 2012, pp. 48-51)
Pasionaria Stoicescu Ivanov: „O specială tehnică de-a pune disperarea în lucruri”
Aparent sofisticat, în realitate doar asumându-şi libertăţi poetice pe care şi le recunoaşte încă din titlu, dar cu care poate „zgâria” lenea şi neştiinţa cititorului contemporan obişnuit cu o poezie rudimentară, Dan Anghelescu dovedeşte consecvenţă cu sine nu doar marcându-şi teritoriul liric cu citate din filosofia şi poezia greacă, latină, engleză, franceză, spaniolă, ca în volumele anterioare, dar păstrând tematica de odinioarăşi acel ritm interior pe care îl au de obicei marii muzicali ai poemului.
„Excomunicările…”, adică„excluderile pentru abateri de la canoane sau dogme” sunt asumate la modul personal, vechea maşină de scris instalatăîn lăuntrul autorului schimbându-şi chiar genul şi devenind „maşinul”,în timp ce făptura sa umană se transformăîn „obiecto-fiinţ”. Predilecţia pentru masculin şi neutru în defavoarea femininului, parcă atenţionează asupra „poetului de unul singur” războindu-se cu insondabilul („nu ştim niciodată ce se întâmplă printre cuvinte”), cu noaptea borgesiană („în sfârşit iată noaptea care şi ea va trece/…/în toate oglinzile lumii se deschid încăperi clandestine”), cu Sinele („ pe unde oare mai pâlpâie sufletul săînţeleagă fiinţa…”), cu Dumnezeirea („ …/ către Tine nimeni/ către Tine / doar ascensoare pustii…”), cu erosul („de ne-descris ceaţa sub care ne cuprindem/ unul/doar unul / şi atât de total…”).
Dan Anghelescu vădeşte o ştiinţă a titlurilor şi a finalurilor. Artistul adevărat punctează intrarea în scenă, dar şi ieşirea din ea. Amprentarea cu expresii şi citate bine alese din multele literaturi care i-au fost la îndemână, dă poemelor un aer de superioritate culturală, atrăgând atenţia asupra unui stil uşor gongoric, înzorzonat, însă cu gust, creând uneori cititorului complexe.
Ritmul interior marchează apetenţa autorului pentru ordine şi muzicalitate într-o orchestrare bine temperată, rupând din când în când esenţializarea ideilor printr-un şir de rime interioare, gen :”…lanternelor/ cavernelor/ tavernelor/ eternelor…” („glasurile care cântau altădată”) sau false paronimii plecând de la un cuvânt-cheie, gen:”…lampioanelor/ a lampadaforului/ a lui lampeduza” („ din îngândurarea cui se retrag apele…”)şi „…termopanelor/ a termometrelor a termocentralelor şi a termelor lui caracala” („…tinerii se sărută pe stradă/ pe scări/ lângă gardurile murdare”).
Tot în notă proprie, autorul foloseşte experimentul lingvistic al creării de noi cuvinte sau formaţiuni lexicale care să-l definească, dar şi repetiţia unora care îl obsedează. Poetul Theodor Damian scrie sincer şi profund citind poemele lui Dan Anghelescu:”…stai cu sufletul la gură aşteptând vremea încolţirii să vezi ce plantă, ce înger, ce minune va răsări”.. Şi răsar: „obiecto-fiinţul”, „maşinul de scris”, „zilnicăria”, „din afarul”!Şi se repetă ca o litanie „dezesperarea – dezesperările”(vezi pag.10, 16), substantiv format din „desesperant”, adj.fr., „care te duce la disperare”, cu totul altceva decat „disperarea”, (vezi pag.9), care existăşi ea.
Deosebite mi s-au părut a fi poemele de dragoste, în care autorul este mai cald, mai direct, mai puţin încifrat, mai semnificativ liric.”…te modelez cu pleoapele/ cu respiraţia timpului meu/ încremenind în uimirea de tine/ statuie de muzici/ de alge şi limpezimi/ te modelez din chemătoarele nisipuri / şi briza albastrelor întinderi de larg/ te modelez pygmalion hirsut şi tragic într-un delir al/ maşinăriilor care vrăjesc anotimpul şi într-un fără-de-nume îţi caut desprinderile/ mari de nălucă de / anestezic târziu/ ca şi cum aştrii nopţii mi-ar inunda încăperile/ inimii şi silabe incendiare ar începe să divagheze în mine/…” („în ziua asta ploioasă (o sâmbătă) din”).
Toate poemele cărţii, tipărită elegant la o editură care se respectăşi îşi respectă autorii şi cititorii – EIKON, Cluj – sunt reţete lirice de supravieţuire, „după ce te închini prozaismului şi zilnicăriei”(„ca şi cum m-aş fi născut fiinţă de iarnă”), bizare navigaţii mentale celebrând teritorii livreşti, cu o copertă aleasă pe măsură, a lui Umberto Boccioni, „Studiu pentru sculptura <Contururi goale şi pline la cap>”, ceea ce mi-a sugerat ca desen o combinaţie bizară de chipuri – Macedonski & Dali.
(Lumină Lină/ Gracious Light, New York, 2014. )
Jean Poncet
Poezia lui Dan Anghelescu este și ea – pentru că, am spus, aceasta este natura însăși a poeziei – expresia unei lupte (mereu învinse?) împotriva enigmei care provoacă disperare. Și dacă Dan Anghelescu nu este un metafizician, cel puțin nu în esență, și el a subliniat, într-un poem mai vechi decât prezentul volum, incapacitatea limbajului de a-l spune pe Dumnezeu: „prin întunericul meu ard / sărbători și / cuvinte/ mașini migratoare dresate-n sălbăticie / să îl pândească pe Dumnezeu… / stau îmbrăcat cu-această / disperare… / (rana e mai profundă ca marea?)…”
(Prefață la volumul „Și atunci ar fi trebuit să vorbesc”, ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2011)
Semnătura titularului recomandării
Casian Maria Spiridon
Presedintele Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România,
membru PEN- CLUB România