Declarație PEN – pentru Laura Ioana Florescu
Incriminare pentru un volum de poezii,
discriminare pentru invaliditate
O analiză de Radu Sergiu Ruba
O societate cu adevărat civilizată nu limitează sub nicio formă capacitatea şi dorinţa de muncă a cetăţenilor săi, nu blochează intenţiile lor de expimare în plan public, nu culpabilizează actul de creaţie şi nici nu instituie amenzi asupra beneficiilor de pe urma operei, nu asimilează invaliditatea sau dizabilităţile umane neantului şi se fereşte, în actele sale normative, de formulări dezumanizante, inumane sau antiumane.
Din nefericire, toate aceste grave carenţe, practic, vicii, ale legislaţiei şi administraţiei din ţara noastră, ies la iveală odată cu cazul d-nei Laura Ioana Florescu.
Florescu I. Laura Ioana, născută Ciorăscu, la 1 mai 1979 la Iaşi, domiciliată actualmente în oraşul Câmpulung Moldovenesc jud. Suceava, diagnosticată cu scleroză degenerativă în plăci, încadrată o perioadă în gradul 2 de invaliditate, apoi în gradul mai puţin sever 3, este autoarea volumului de versuri „Poezii pentru văduve”, Editura Herg Benet, Bucureşti, 2016. În urma publicării acestui volum de poezii şi a încasării din partea editurii a drepturilor de autor în valoare de 230 lei, autoarei i s-a cerut, de către casa de pensii Suceava, înapoierea către stat a sumei de 520 lei, reprezentând valoarea pensiei minime garantate la care are dreptul. Nu este singura sa sursă pecuniară ca persoană asistată. D-na Florescu mai primeşte din partea statului suma de 39 lei lunar ca prestaţie pentru categoria de handicap mediu, în care este de asemenea încadrată. De precizat că, până în urmă cu doi ani, încasa, ca invalid gradul 2, pensia de invaliditate de 220 lei, dar aceasta a fost preschimbată în suma de 39 lei şi numită „prestaţie” odată cu includerea persoanei în cauză în categoria de handicap mediu.
Prin urmare, Laura Ioana Florescu, orfană de mamă şi cu tatăl plecat la muncă în străinătate, locuieşte în casa bunicii, încălzită cu lemne şi fără apă curentă. D-na Florescu este divorţată, dar a păstrat numele de familie al soţului. A absolvit un liceu electrotehnic, a lucrat într-un call centre din Braşov timp de nouă ani, până la declanşarea bolii, scleroza în plăci, care nu i-a mai permis să-şi continue activitatea, fiind pensionată pe motiv de boală. Pe certificatul ei de invaliditate stă scris limpede „capacitate de muncă pierdută în totalitate”. Potrivit Legii 263, a Pensiilor, un astfel de indiciu este posibil numai în cazul gradelor de invaliditate 1 şi 2, nu şi în cazul gradului 3, unde menţiunea trebuie să fie, conform aceleiaşi legi, „capacitate de muncă pierdută parţial”.
Domnia-sa se află în situaţia absurdă de a fi încadrată în gradul de invaliditate 2, dar asimilată prin eliberarea hazardată a unui act birocratic categoriei de handicap mediu şi plătită, în consecinţă, nu cu suma mai mare aferentă gradului 2 de invaliditate care corespunde handicapului accentuat, ci cu suma infimă de 39 lei lunar, alocată handicapului mediu. De precizat că nu există o decizie a unei comisii de specialitate de transfer al pacientei din gradul de invaliditate 2 în gradul, tot de invaliditate, 3, corespunzător handicapului mediu, fapt în realitate imposibil câtă vreme scleroza în plăci declarată ca diagnostic este o afecţiune gravă şi evolutivă, organismul fiind supus unui proces de degenerare specifică.
La diminuarea nejustificată a pensiei pentru invaliditate sau a prestaţiei pentru handicap s-a ajuns fără-ndoială din cauza unor abuzuri birocratice, a incompetenţei, neglijenţei şi dezinteresului responsabililor de la comisiile judeţene de evaluare a acestor ipostaze existenţiale umane. Dar solicitarea aberantă a returnării către stat a pensiei minime garantate pe o lună deoarece persoana invalidă, ca autoare de versuri, a încasat puţin peste 50% din cuantum-ul acestei pensii ca drepturi de autor este cu putinţă în ţara noastră din cauza unor contradicţii şi absurdităţi legislative existente din 1 noiembrie 1990, odată cu înfiinţarea, prin H.G. nr. 1161, a Secretariatului de Stat pentru Handicapaţi, azi Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi.
Nu această instituţie este implicată în tentativa de lipsire de pensie minimă garantată a doamnei Florescu. Faptul e determinat de existenţa unei alte persoane juridice, Institutul Naţional de Expertiză a Capacităţii de Muncă, cu toate structurile sale din teritoriu care se ocupă de apariţia infirmităţii numai în timp ce cetăţeanul este angajat în muncă cu un contract de profil pe termen limitat sau nedeterminat. Se adaugă la aceasta eticheta abuzivă aplicată pe certificatele celor pensionaţi pe motiv de invaliditate, anume formula „capacitate de muncă pierdută în totalitate”. În instituirea acestei sintagme, determinantă a fost atît obtuzitatea, incapacitatea, neprofesionalismul decidenţilor şi legiuitorilor, cât şi interesul ca Institutul de Expertiză amintit să nu fie asimilat Autorităţii pentru Persoanele cu Dizabilităţi, ambele structuri ale Ministerului Muncii. În consecinţă, cele două persoane juridice, Institutul de Expertiză şi Autoritatea pentru Persoanele cu Dizabilităţi, şi-au dezvoltat propriile structuri subalterne în întreaga ţară, iar la ora actuală alcătuiesc sisteme funcţionăreşti paralele ce se ciocnesc din când în când. Este evident însă că pierderea unei funcţii a organismului, motorie sau senzorială, nu duce întotdeauna la pierderea totală a capacităţii de muncă, a abilităţilor operaţionale. În cazurile apariţiei unor infirmităţi auditive, vizuale sau motorii, se păstrează alte resurse ale fiinţei umane ce pot fi mobilizate pentru exercitarea altei îndeletniciri, a altei profesiuni adecvate tipului şi gradului de dizabilitate.
Aceste paralelisme legislative absurde, totodată multiplicări instituţionale bugetivore, fac ca numărul persoanelor cu dizabilităţi din România să fie unul ciudat: unele sunt înregistrate cu invaliditate, altele cu handicap, iar elevii sunt calificaţi ca având deficienţe, dizabilitate sau cerinţe educative speciale. Această confuzie structurală face ca, în foarte multe cazuri, cetăţeni cu acte de dizabilitate să fie integri fizic şi mintal, iar alţii, cu infirmităţi evidente, să nu poată dispune de documentele care să le asigure protecţia de care au nevoie.
Lipsa de luciditate este foarte gravă şi în abordarea conceptului şi a realităţii muncii. Efortul creativ asimilabil drepturilor de autor, cel prin care se produce o operă de artă, prin care se realizează o invenţie etc., nu-i este îngăduit persoanei cu invaliditate fără consecinţe severe. Poate să creeze gratis, să inventeze fără niciun fel de câştig şi niciun fel de recunoaştere, dacă doreşte să nu-şi piardă pensia de boală (invaliditate) sau, când aceasta este mai mică decât pensia minimă garantată, nu poate crea şi inventa fără să piardă acest venit, după cum se întâmplă concret în cazul d-nei Laura Ioana Florescu. În termenii Codului penal, s-a ajuns la o formă de incriminare a actului de creaţie artistică, impunându-se, în conformitate nu numai cu Legea, ci şi cu raţiunea elementară, dezincriminarea acestuia.
Decizia casei de pensii Suceava încalcă însă mai multe legi în plină vigoare în România. Înainte de toate, calcă în picioare Legea nr. 2212010 care este de fapt Convenţia ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, ratificată de România la 26 septembrie 2007 şi intrată învigoare la 3 mai 2008, promulgată ca Legea nr. 221 la 26 noiembrie 2010, încă din Preambul, aceasta arată: „h) „discriminarea oricărei persoane pe criterii de dizabilitate este o încălcare a demnităţii şi valorii inerente a omului”.
Art. 5 al acestei importante Convenţii, intitulat „Egalitatea şi nediscriminarea”, stipulează: „1. Statele părţi recunosc faptul că toate persoanele sunt egale în faţa legii şi sub incidenţa legii şi au dreptul fără niciun fel de discriminare la protecţie egală şi la beneficiu egal al legii. 2. Statele părţi vor interzice toate tipurile de discriminare pe criterii de dizabilitate şi vor garanta tuturor persoanelor cu dizabilităţi protecţie juridică egală şi efectivă împotriva discriminării de orice fel. 3. Pentru a promova egalitatea şi a elimina discriminarea, statele părţi vor lua toate măsurile adecvate pentru a se asigura adaptarea rezonabilă. 4. Măsurile specifice care sunt necesare pentru a accelera sau obţine egalitatea de facto a persoanelor cu dizabilităţi nu vor fi considerate o discriminare potrivit prezentei convenţii.”
Convenția ONU, Legea 2212010 în România, are grijă să definească Discriminarea pe criterii de dizabilitate drept „orice diferenţiere, excludere sau restricţie pe criterii de dizabilitate, care are ca scop orice efect de diminuare sau prejudiciere a recunoaşterii, beneficiului ori exercitării, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, a tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în domeniul politic, economic, social, cultural, civil sau în orice alt domeniu. Termenul include toate formele de discriminare, inclusiv refuzul de a asigura o adaptare rezonabilă; Adaptare rezonabilă înseamnă modificările şi ajustările necesare şi adecvate, care nu impun un efort disproporţionat sau nejustificat atunci când este necesar într-un caz particular, pentru a permite persoanelor cu dizabilităţi să se bucure ori să îşi exercite, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului;”
Parlamentul României a adoptat ca act normativ intern şi un articol elocvent al Convenţiei precum cel cu nr. 27 “Munca şi încadrarea în muncă”, care stipulează că:
„Statele părţi recunosc dreptul persoanelor cu dizabilităţi de a munci în condiţii de egalitate cu ceilalţi; aceasta include dreptul la oportunitatea de a-şi câştiga existenţa prin exercitarea unei activităţi liber alese sau acceptate pe piaţa muncii, într-un mediu de lucru deschis, inclusiv şi accesibil persoanelor cu dizabilităţi. Statele părţi vor proteja şi vor promova dreptul la muncă, inclusiv pentru cei care dobândesc o dizabilitate pe durata angajării, prin luarea de măsuri adecvate, inclusiv de ordin legislativ, pentru ca, printre altele:
- a) să interzică discriminarea pe criterii de dizabilitate”.
Alte acte normative din care reiese încălcarea drepturilor omului în această speţă sunt: Legea nr. 4482006, republicată, pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Persoanelor cu Handicap, O.G. 1372000, republicată, privind Prevenirea şi sancţionarea Discriminării, Legea drepturilor de Autor, Codul Muncii etc.
În final, iată și câteva propuneri de combatere a cauzelor ce duc la situații cu totul inacceptabile, precum cea în care se află în acest moment d-na Florescu:
Eliminarea, din actele normative şi administrative, a limbajului dublu, a terminologiei multiple, imprecise şi a excesului de vocabule privind fenomenul uman al dizabilităţii.
Utilizarea cu aceeaşi semnificaţie, corespunzătoare aceleiaşi realităţi existenţiale umane, a sinonimelor Infirmitate, Invaliditate, Deficienţă, Handicap, Dizabilitate, cu precizarea, în deplină transparenţă, ori de câte ori este cazul, a tipului de afectare – auditivă, vizuală, motorie, mintală, psihică, altele.
Unificarea instituţiilor care se ocupă de fenomenul Dizabilităţii, eliminându-se astfel o enormă risipă bugetară.
Limitarea, în actele normative şi administrative, a formulei „capacitate de muncă pierdută în totalitate” la cazurile extrem de grave în care această facultate umană este evident dispărută.
Evaluarea restantului funcţional al persoanei în raport strict cu valorile naturale ale stării sale de dizabilitate şi cu perspectiva evolutivă sau recuperatorie a acesteia.
Separarea activităţilor recunoscute prin Legea Drepturilor de Autor de cele presupunând angajare în muncă pe perioadă determinată sau nedeterminată.
Impozitarea veniturilor obţinute de persoanele cu dizabilităţi din activităţi presupunând drepturi de autor, numai prin impozitul pe venitul global.
Introducerea explicită de prevederi care să stimuleze orice muncă prestabilă de o persoană cu orice tip şi grad de dizabilitate, în mod necondiţionat, neobstrucţionant, nondiscriminativ şi remunerarea corespunzăţoare a prestatorului pentru acea muncă.
Eliminarea din actele normative şi administrative a oricărei prevederi ce culpabilizează, minimalizează, subevaluează, distorsionează sau ignoră ca muncă actul de creativitate artistică şi ştiinţifică.
Abolirea oricăror prevederi contrare din orice tip de act oficial recunoscut de lege.