Festivalul Filmului European, ediția XXI, 2017

#ReconstruimEuropa de la Sarajevo? – Dezbatere pornind de la filmul Asediul (2016), în regia lui Rémy Ourdan și Patrick Chauve
Joi 11 mai, ora 18.00, proiectia filmului documentar “Asediul” (2016, Franța & Bosnia-Herțegovina), in cadrul Festivalului Filmului European, ediția XXI, urmata de o dezbatere organizată de Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană din cadrul SNSPA și PEN Club România.
Evenimentul ne provoacă să dezbatem, pornind de la filmul Asediul (2016), ce anume ne mai spune atrocitatea petrecută în Sarajevo în anii ’90, în zilele noastre, când Balcanii sunt iarăși divizați, sărăciți și “bombardați” de cerințele integrării europene, în timp ce în Aleppo se repetă povestea unui oraș pus la pământ și a unei tragedii umanitare în desfășurare. Putem să reconstruim Europa începând de la Sarajevo, unde a început primul război mondial și unde în anii ’90 a avut loc cel mai lung asediu din istoria militară modernă? Cum? Și de ce nu s-a reușit în 20 de ani de reconstrucție post conflict? Putem reconstrui Europa reconstruind Balcanii?
Moderatoare: Miruna VLADA (scriitoare, membră PEN Club România)
Participanți:
Alex TRĂILĂ, director artistic FFE
Aida ŠOŠIĆ, cîntăreață din Bosnia Herțegovina
Ioana AVĂDANI, directoare Centrul de Jurnalism Independent;
Caius DOBRESCU, scriitor, vicepreședinte PEN Club România;
Călin NEACȘU, scriitor, jurnalist, fost Director Agence France Press Balcani;
Detalii despre film: http://ffe.ro/2017/ programfilme/asediul/
Sala Multifuncțională (parter) SNSPA, Bvd Expozitiei nr 30 A sector 1, Bucuresti
Intrarea gratuită. Locuri limitate. Rezervă-ți un loc la adresa evenimente.driie@gmail.com