Ion Monoran – membru PEN România post-mortem

În 6 decembrie 2024, la Adunarea Generală, Pen Club România a asumat o ceremonie specială legată de primirea în Pen România, post-mortem, a poetului Ion Monoran (1953-1993).

Iată scrisoarea de susținere trimisă de colegul nostru, scriitorul Viorel Marineasa, pentru ca Ion Monoran să devină membru (post-mortem) Pen România.

Ion Monoran a fost o figură emblematică a Revoluției din 1989, declanșată la Timișoara, dar și unul dintre scriitorii optzeciști de mare forță și de pregnantă originalitate. El este „omul care a oprit tramvaiele” la Piața Maria în seara cvasi-decisivă de 16 decembrie 1989, iar după 1990, ca membru fondator al Societății Timișoara și al ziarului cu același nume, a contribuit la redactarea documentului programatic cunoscut sub numele de Proclamația de la Timișoara.

Ca jurnalist, în anii 1990-1993, a trimis mesaje limpezi către cititorii intrați adesea în derută, militând prin scrisul său pentru libertate și pentru democrație. Punându-și la bătaie extraordinara-i capacitate charismatică, a organizat memorabile mitinguri menite să contracareze acele acțiuni perverse și cu iz totalitar ale puterii feseniste care puneau în pericol evoluția democratică a societății românești. Să nu uităm că, pe atunci, ziarul Timișoara ieșea într-un tiraj de 100000 de exemplare și că, printr-o difuzare sui generis, acoperea o bună parte din țară. De menționat că, o bună perioadă, într-o romantică, nebună devălmășie, sediul gazetei s-a aflat în apartamentul lui „Mono”, unde, de altfel, funcționa și punctul de audiențe pentru cetățeni. Rămân exemplare anchetele jurnalistice efectuate de Monoran privind morții sau răniții Revoluției, precum și cele destinate să clarifice responsabilitățile în această privință.

Înainte de toate, însă, Ion Monoran este un poet de anvergură, care și-a amânat debutul în volum ca să nu facă niciun fel de compromis, fie el ideologic sau estetic. Cum să fii publicat în „epoca Ceaușescu” când tu somezi „draga Poezie” să nu se mai bâlbâie „prin câte-un poem în care Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul măcelăresc turcii în frunte cu Partidul”?!

Volumele apărute postum dau seama de amplitudinea talentului său: „Ion Monoran, dincolo de episodul lui legendar, dincolo de curajul nesmintit pe care l-a avut, e unul dintre poeții de forță ai acestei generații [optzeciste], într-un fel anticipând-o” (Cosmin Ciotloș); „… a fost printre primii care au simțit uzura formulei neomoderniste a generației șaizeci și mai ales golul apărut după 1970, ca urmare a epigonismului dezvoltat în siajul acesteia” (Răzvan Voncu); „Ion Monoran e din rândul celor puțini pe care îi crezi până la ultima virgulă, fiindcă știi nu numai că a meditat-o îndelung, ci a scos-o și a reintrodus-o în poem după ce a trecut-o prin sine de mai multe ori cu un ac mare cu care a cusut în carne vie” (Vasile Popovici).

A-l primi pe Ion Monoran în PEN România înseamnă nu doar o reparație pentru cineva care nu a prea cunoscut lauri în timpul vieții, ci este onorant pentru noi, cei din PEN România, să-l avem alături pe Ion Monoran.