Magda Cârneci și Radu Vancu – Conferință PEN / UBB despre “PEN și tradiția solidarității. Scriitorii turci din închisori”

Joi, 22 aprilie, de la ora 12, Magda Cârneci și Radu Vancu vor susține o conferință cu tema PEN și tradiția solidarității. Scriitorii turci din închisori.

Este a treia conferință realizată în cadrul unui parteneriat între PEN România și Departamentul de Literatură Comparată al Facultății de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai.

Parteneriatul a fost realizat la inițiativa Ruxandrei Cesereanu. În anterioarele două conferințe, Miruna Vlada a vorbit despre Suprimarea libertății de expresie a scriitoarelor. Patru cazuri contemporane, iar Ruxandra Cesereanu a ținut un open lecture cu tema Armenocid și rezistență. Epopeea lui Franz Werfel.

Ca și anterioarele conferințe PEN România / UBB, și aceasta va fi transmisă live pe pagina de Facebook a PEN România.