MANIFESTUL DE LA BLED / BLED MANIFESTO

MANIFESTUL DE LA BLED

English

        PEN International, ce se află în fruntea asociațiilor de scriitori din lume, promovează o cultură a păcii bazată pe libertatea de exprimare, pe dialog și pe schimbul cultural. PEN își dedică activitatea libertății lingvistice și celei culturale, precum și vivacității limbilor și a culturilor, fie ele vorbite de mulți sau de puțini.

Comitetul scriitorilor pentru pace din cadrul PEN International a adoptat în consecință acest Manifest ce face apel la dreptul universal la pace, având la bază Declarația de Pace și Libertate de la Lugano (1987), Apelul de la Linz în semn de protest împotriva degradării mediului (2009) și Declarația de la Belgrad (2011). Acest Manifest a fost adoptat de către Consiliul Delegaților în cadrul celui de-al 79-lea Congres al PEN Internalional de la Reykjavik (2013).

Manifestul de la Bled al Comitetului scriitorilor pentru pace

1.Fiecare individ și popor în parte are dreptul la pace, iar acesta ar trebui să fie recunoscut în cadrul Națiunilor Unite ca un drept universal.

2. PEN promovează discuțiile și dialogul dintre scriitorii din țări aflate în conflict, precum și de pe întinderea acelor regiuni în care vechile răni sunt încă nevindecate, iar puterea politică este incapabilă să calmeze tensiunile existente.

3. PEN caută să aducă laolaltă oamenii din toată lumea prin intermediul literaturii și al discuțiilor dintre scriitori și cele cu publicul larg.

4. PEN consideră că una dintre provocările cele mai mari în lume este tranziția de la violență la dezbateri, discuții și dialog. Scopul nostru este să participăm activ la acest proces de tranziție prin intermediul promovării principiilor legilor internaționale, acolo unde această intervenție este necesară.

5. Pentru a putea fi întrunite condițiile necesare dezvoltării păcii, libertatea și creativitatea în toate formele acesteia trebuie să fie respectate și protejate ca un drept fundamental, atâta timp cât sunt respectate toate celelalte drepturi de bază ale omului, conform principiilor Declarației Universale a Drepturilor Omului.

6. PEN susține ideea că este de o importanță vitală ca atenția acordată creării unor condiții care să conducă spre încheierea conflictelor de orice tip să fie permanentă. Nu poate exista nici libertatea fără pace, nici pacea fără libertate; de asemenea, scopul dreptății sociale și politice nu poate fi atins în lipsa păcii și a libertății.

7. Pentru a putea fi întrunite condițiile favorabile pentru o stare de pace de lungă durată, PEN îndeamnă la respectarea mediului înconjurător, în conformitate cu Declarația de la Rio asupra Mediului și Dezvoltării (1992). Ne pronunțăm împotriva excesului mijloacelor tehnologice și a speculei financiare care contribuie la sărăcirea unui procent considerabil din populația lumii.

8. PEN respectă și apără demnitatea tuturor oamenilor. PEN se opune lipsei de dreptate și violenței oriunde ar fi întâlnite acestea, inclusiv în cazurile de opresiune, ale colonizărilor, ale ocupațiilor ilegale și ale terorismului.

9. Conform cu principiile libertății de exprimare și ale dreptății, fiecare individ sau grup de indivizi implicat într-un conflict are dreptul de a solicita o soluționare a acestuia lipsită de violență, iar libertatea de a înainta petiții și de a face apel la instituții internaționale și la autorități guvernamentale ar trebui să fie garantată.

10. Toți copiii au dreptul de a primi o educație multilaterală în spiritul păcii și al drepturilor omului. PEN pledează pentru implementarea acestui drept.

 

 

Tradus de Ioana Săbău


         PEN International, the world’s leading association of writers, promotes a culture of peace based on freedom of expression, dialogue, and exchange. PEN is dedicated to linguistic and cultural diversity and to the vibrancy of languages and their cultures whether spoken by many or few.

PEN International’s Writers for Peace Committee has therefore approved this Manifesto calling for the universal right to peace, based on the Lugano Declaration for Peace and Freedom (1987), the Appeal of Linz Protesting against the Degradation of the Environment (2009) and the Belgrade Declaration (2011). It was adopted by the Assembly of Delegates at the 79th PEN International Congress in Reykjavik (September 2013).

Bled Manifesto of the Writers for Peace Committee

1. All individuals and peoples have a right to peace and this right should be recognised by the United Nations as a universal human right.

2. PEN promotes discussion and dialogue between writers from countries in conflict and across regions of the world where wounds are open and political will is unable to address tensions.

3. PEN seeks to bring together people from around the world through literature and discussion amongst writers and with the broad public.

4. PEN considers one of the world’s greatest challenges to be the transition from violence to debate, discussion and dialogue. We aim to be active participants in this process promoting where necessary the principles of international law.

5. In order to achieve the conditions for peace, freedom of expression and creativity in all its forms must be respected and protected as a fundamental right so long as it respects all other basic human rights in accordance with the principles of the Universal Declaration of Human Rights.

6. PEN acknowledges that it is of primary importance to be permanently committed to creating conditions that can lead to ending conflicts of all kinds. There is neither freedom without peace, nor peace without freedom; social and political justice is inaccessible without peace and freedom.

7. In order to achieve sustainable conditions for peace, PEN calls for the respect of the environment in conformity with the Rio Declaration on Environment and Development (1992). We condemn the excesses of technology and financial speculation that contribute to the impoverishment of a large part of the world’s population.

8. PEN respects and defends the dignity of all human beings. PEN opposes injustice and violence wherever they are found, including oppression, colonisation, illegal occupation and terrorism.

9. In accordance with the principles of freedom of expression and justice, every individual or group involved in conflict has the right to demand non-violent solutions to conflict and should be free to petition and appeal to international institutions and government authorities.

10. All children have the right to receive a comprehensive peace and human rights education. PEN promotes the implementation of this right.