Noi cazuri de cenzură în Rusia

O știre venită recent de la Moscova (prin intermediul presei occidentale, evident) nu are cum să nu răsune profund și amplu în mințile și sufletele românilor, în special pentru scriitori și pentru cititorii lor: cărțile a doi cunoscuți scriitori ruși, trăitori, din fericire, dar și din păcate, în exil, Boris Akunin și Dmitri Bîkov, au fost retrase din librăriile Rusiei, piesele lor, scoase din repertoriile teatrelor rusești, autorii lor fiind declarați „teroriști”, „extremiști” și „agenți străini” pentru simplul motiv că nu sunt de acord cu linia oficială unică, pornită la război împotriva libertăților civile atât în afara, cât și înăuntrul granițelor ei statale. PEN România este alături de ei și de cărțile lor prizoniere exact înăuntru spațiului cărora le sunt primordial adresate, de care și autorii, și cititorii lor se văd astfel discreționar despărțiți. De 34 de ani noi, românii și noi, scriitorii români ne bucurăm așadar, prin contrast, de libertatea de expresie și de creație recucerită la 22 Decembrie prin răsturnarea regimului totalitar. Nu trebuie, însă, să încetăm să cultivăm și să apărăm cu grijă și vigilență această libertate pentru că oricînd, din afară sau/și dinăuntru, tot mai mult semne ne arată că ea ar putea fi oricând atacată, diminuată sau chiar suprimată.

Foto:
Dmitri Bîkov, Boris Akunin. Coperta © TASS / Nikolai Galkin, Alexei Smîșliaev (sursa: universul.net)