PEN România – Protest împotriva arestării jurnaliștilor în Rusia

În decursul protestelor recente din Rusia, autoritățile au arestat aproximativ 80 de jurnaliști, printre care Serghei Smirnov, editor al site-ului independent Mediazona, condamnat deja la 25 de zile de închisoare, și Anton Feinberg, jurnalist al grupului media RBC.

Identificarea celor aproximativ de 80 de jurnaliști arestați a fost realizată de PEN America, prin vocea Polinei Sadovskaya, directoarea secțiunii din PEN America responsabilă pentru Eurasia.

 Polina Sadovskaya
Polina Sadovskaya

PEN România, alături de PEN America și de alte centre PEN, condamnă ferm aceste încercări de intimidare și reducere la tăcere a presei independente din Rusia. Este inacceptabilă cenzurarea presei și arestarea jurnaliștilor. Libertatea presei este ne-negociabilă în orice stat democratic. Este exact ceea ce Rusia cere în stradă după condamnarea lui Aleksei Navalnîi: dreptul la un destin democratic.

PEN România cere autorităților rusești să asculte vocea Rusiei – și să facă pașii necesari înspre un stat democratic, eliberând jurnaliștii arestați și redând vocilor lor libertatea de expresie. Așteptăm de la statele europene, inclusiv de la România, condamnarea fermă a acestui abuz major împotriva libertății de expresie.