PEN România – Solidaritate cu scriitorii & jurnaliștii din Turcia închiși abuziv. Scrisoarea a 9-a: Cosmin Perța pentru Ali Ahmet Böken

           

Dragă Ahmet,

            Nu mă cunoști, eu sunt Cosmin și sunt un scriitor român. M-am născut într-o dictatură comunistă, dar când împlineam opt ani am scăpat de ea. Eu nu am crescut cu teama de securitate și de poliție politică, așa cum crescuseră părinții mei, eu nu a trebuit să mă feresc să spun ceea ce cred, deși oamenii șușoteau în continuare în jurul meu din inerție, dintr-o spaimă care li se implantase ca o grefă sub piele. Am crescut în libertate. În minciună și manipulare, da, un pion pe o tablă de interese uriașe, dar în libertate și nu-mi pot imagina ce înseamnă să îți fie luată această libertate ultimă, de a te exprima. Prin urmare nu o să te mint și nu o să spun că înțeleg ce se întâmplă în inima ta. Înțeleg spaima, înțeleg furia, înțeleg frustrarea, înțeleg neputința, pentru că le-am trăit la rândul meu, dar nu pot înțelege lipsa de libertate deși știu, cum și tu știi foarte bine, că este unul dintre cele mai fragile lucruri din univers, pe care mulți îl privesc ca pe un dat. Libertatea se pierde. Așa cum se și câștigă. Ce nu se poate pierde însă este demnitatea. Caracteristica aceea finală, cea care face diferența dintre un om și un individ, ceea care, cred eu, alături de smerenie, va conta cel mai mult atunci când ne vom înfățișa în fața Creatorului. Iar demnitatea ta, Ahmet, este neștirbită.

Așa că nu te întrista, drag prieten de la distanță, mii de oameni se gândesc la tine, din libertate, pentru că știu că libertatea lor are un preț și tu ești unul dintre cei care l-au plătit pentru ei. Pentru că ești un exemplu de demnitate și cei ca tine au suferit cel mai mult de-a lungul istoriei, dar tot ei au fost și cei care au pus mereu puținul curaj în inimile oamenilor care i-au urmat pe lungul drum al adevărului.

            Și mai cred ceva, Ahmet, cred că deși suferi, fiind la distanță de copiii tăi, și îți este teamă pentru ei, pentru copiii tăi ești un erou, așa cum ești un erou pentru mine și pentru vocile acelea fără de număr și fără de identitate, amuțite. Pentru oamenii aceia care nu au avut puterea ta și nici nu trebuie să le-o ceri, dar care adânc în interior știu adevărul.

            Nu îți voi ura nimic la final pentru că nimic din ce ți-aș ura eu tu nu ai deja. Curaj, dârzenie, răbdare, verticalitate? Le-ai dovedit din plin. A, ba da, poate ceva la care nici tu nu te-ai gândit încă. Îți urez ca la un moment dat, după mulți, mulți ani, să îi poți ierta. Asta cu adevărat i-ar umili.

            Cu prietenie și încredere,

            Cosmin Perța