Dan ANGHELESCU
se instalează gigantică orgă/ noaptea…
în rochii tulburoase şi lungi…
cearceafurile ei
albe albe/ acoperă cartierele
şi…cineva de peste lume te strigă/ are
nevoie de tine…oricine ai fi eşti puţin şi
celălalt/ stelele scobesc pământurile şi tu încă
te zbaţi să inventezi poezia
privind în gropile şantierului de la metrou
la capătul de negură al numerelor/obiecte rituale
dezesperările îţi spală cămaşa albastră
apa lor e mereu mai adâncă atunci
vorbele
mici ale unui copil/ te fac să–ţi fie luminoasă
ziua de ieri
te ascunzi în încăperi să nu te găsescă ceilalţi/să
nu te caute/infernul lor ambulant/ să nu ….vizuina
ta precară /vai
nu poţi să spui nimic despre ea/ memoria
fiară feroce
te caută prin toate casele în care ai trăit
şi te găseşte mereu…
trece prin tine tot frigul statuilor
carcera ta de silabe se-ncuie definitiv
şi dintr-odată/ prezenţă orbitoare inteligibilul te
invadează…cu tunetele/cu ploaia din munţi/cu blocurile
unui oraş pustiit/ cu aglomeraţiile din care mereu îţi doriseşi
să scapi/…toate îţi povestesc cum ţi se învolburează/ sângele
cum zvâcneşte el dimineaţa/ cum pleacă el de nebun să-i
vorbească o noapte întreagă iubitei….
nu ştii unde şi când
torţe de chiciură te vor striga prin grădini depărtate
ia uită-te/ nu cumva ai inventat un
nou tip de duminici / nu cumva…
degete nevăzute/ degete subţiri şi gingaşe ademenesc
realitatea…/vrei să priveşti da/vrei măcar imaginea…
trupul tău a uitat lumina oceanelor/ trupul
care în sine rosteşte taina ciudată a zborurilor…
Ea…o cartagină…
Ea un melos …Ea indicibilă
premoniţie a unei lungi zile de vară
Ea pentru mine cu toate dezesperările
de care sunt în stare
când nimeni nu mă mai aşteaptă…
ca să mi-o pot reaminti/ în fiecare secundă
o uit…
cum ar putea altfel să mai fie viitorul/ dacă ziua şi
dacă noaptea/ dacă secunda de dinainte
şi secunda de după
nu mi-ar redărui-o mereu/ şi mereu
fiinţă surâzătoare a tuturor dimineţilor
în sfârşit iată noaptea care şi ea va trece…
o/ răsucire de
arbori şi îngeri ce mi-aţi vorbit îndelung
în după-amieze robotind prin bucătăriile verii
acel timp era starea de veghe a lumii…
cineva aşteaptă/ aşteaptă mereu/… când de foarte
departe/ din veşnic departe
doar cu iniţiala numelui Tău se pot aprinde copacii
se poate declanşa sirena din port/ să urle
până linia mării devine/ brusc
o fereastră de situaţii inconfortabile
chiar şi acum când începe numărătoarea de aur a zilei
din aproape savantele magazii de îngeri/demenţa de alb
şi de negru pune semn straniu/ o poartăînchisă…
oricât de tare-aş striga/nimeni nu mă aude…
( „Cine dacă-aş striga, m-ar auzi, din cetele îngerilor?”)
ard în propria zădărnicie ca biblioteca din alexandria
ca turnurile gemene din două-mii-unu…
în toate oglinzile lumii se deschid încăperi clandestine
çà et là on commet l’erreur d’expliquer…
dar şi aceasta e parte a greşelilor destinului /de micăşi
nedemna istorie/ în care eu nu pot decât să
repovestesc
cu pipa între dinţi şi/în faţă cu nenumăratele ceşti de
cafea amară / ca propria ne-de-săvârşire…
şi chiar cu toate scoabele lumii înfipte în şira spinării
eu încă pot să-mi răstignesc cuvintele pe crucea mortală
a unui prezent…
nu mai urla/ mi-au spus păzitorii într-o după-amiază…
cu o mască de lemn îmi acoperiseră faţa
şi masca de lemn devenise de-atunci un eu însumi…
aşteptasem degeaba şi erau alte semne
dincolo de ceea ce înţeleg şi pot spune…
dar apeironul se rosteşte numai în muzică
strigăt al nisipurilor în miez de noapte
cu luminile stinse şi reci cu mari lunecări de pământuri
de dealuri şi păduri
fără ornamente şi flori vine clipa acestui viitor care
îmi sapă plin de revoltăşi furie în auz
doar că eu sunt o râpă/ un câmp cu hohote de îngeri
doar că eu nu am evlavia trebuitoare/ şi nici
un arhanghel
cu care să o mai pot veghea…. priviţi şi aplaudaţi…
o femeie se piaptănăîn înserarea din gândurile mele
çà et là on commet l’erreur d’expliquer…
acolo şezum…
motto:
„Donde encontrarte, oh sentido de la vida si ya no hay tiempo…”
Vicente Alexandre
Eli…Eli…
acolo/ au încetat să mai creadă…
noapte de noapte rumorile mulţimilor de Obiecto-Fiinţuri
au invadat lumea…aproape savantele buldozere
le construiseră templele mari recitând fără-ncetare
scripturile şi rostirile din vechimi ale proorocilor…
aşa că n-au mai existat pământul şi cerul şi nourii
şi astfel L-au dus pe dealul numit al căpăţânii
la ora de ceai negustorii şi portăresele vociferau
meseriaşii îşi uitaserăîndeletnicirile
se auzea răgetul salvărilor SMURD pe bulevarde
din cuferele uitate în magazii au început să iasăîngeri…
(viorile şi contrabaşii cântau în surdină…)
Eli…Eli…
„oh sentido de la vida si ya no hay tiempo”
şi astfel L-au dus pe dealul numit al căpăţânii
în aprozare nu mai erau nici zvonuri de marfă…
jurnaliştii se specializau în deontologii planetare
ca să vorbească apoi ani de zile cu umbrele cuvintelor Lui…
se confiscaserăînsă toate biletele de intrare
oficialii având locuri rezervate în stal
ia-L şi răstigneşte-L strigau activiştii şi cei care
toată vara ridicaseră benere şi lipiseră afişe…
jupuind câte un berbec îşi puseseră pe faţă capul
tăiat al berbecului
ia-L şi răstigneşte-L
răstigneşte-L răstigneşte-L…
(aulodiile întind lung-singurateca lor melopee)
Eli…Eli…
şi astfel L-au dus pe dealul numit al căpăţânii
L-au ridicat pe un timp al răsfrângerilor
preşedinţii depozitelor cu ridicata reclamară
inexplicabila pierdere a resurselor locale…parchetul
mascaţii şi poliţia de frontieră intrau în alertă
pentru că
ftizicul kafka căra cu sacaua apele stixului
ia-L şi răstigneşte-L
răstigneşte-L răstigneşte-L…
Ecce homo!
Eli…Eli…
L-au pozat în tabloidele lor
I-au organizat campanii de promovare /dezbateri talk-show-uri…
I-au descoperit arborele genealogic/ dosarele părinţilor
despre care nu se ştiuse chiar totul…în fine I-au
intervievat fostele secretare/ mironosiţele
relaţiile de afaceri …
(la contrafagot se intona un andante)
şi astfel L-au dus pe dealul numit al căpăţânii
mici aşezări uitate de lume îi învăţau secreta
sonoritate a numelui/aveau
să se ridice şi să plece în lume cu ea
cu rănile de la mâinile şi picioarele Lui…cu paşaportul
de tip nou biometric
şi pentru că nu se ştiuse că max bense descoperise o
nouă estetică/ şi că dodecafonismul serial nu
fusese/încă imaginat
industriile de cuvinte fabricate în serie
L-au întrebat…ce este Adevărul
dar nimeni nu aştepta
nici tăcerile şi nici un răspuns…
şi abia acum înţelegem cât de înţelept îşi
alesese argumentaţia Procuratorul cum
avea să răspundă el marilor interogaţii
huruie automobilele în cimitire
toate câte mor acum au murit din alt timp…
pe puntea tuturor graiurilor
Eli…Eli…lama sabachtani…
în derivă fiinţa/ în derivă
Pastus et sepultus est…
(la viola d’amore lungi sunete albe în bernă)
şi astfel L-au dus pe dealul numit al căpăţânii
ia-L şi răstigneşte-L
răstigneşte-L răstigneşte-L
…fiinţă faţă de care nimic mai presus nu se
poate gândi …
aşteptăm înserarea… timpul
se retrage încet din calendare…
în derivă fiinţa/ în derivă/ în derivă…
durerile lumii se confiscăîncet
pas cu pas/ bucată
cu bucată…
dar ce tot vorbesc/ ce vorbeşti/ ce vorbiţi
ce vorbim…?
Introibo ad altare Dei …