Premiul PEN România 2023

Inițiat în 2013, premiul PEN România a fost acordat la prima ediție Fundației Academia Civică, reprezentată de Ana Blandiana și Romulus Rusan (2013), iar apoi lui Gabriel Liiceanu (2014), Andrei Cornea (2015), Cristian Teodorescu și Bogdan Ghiu (2016), Ruxandrei Cesereanu (2017), Martei Petreu și lui Claudiu Komartin (2018), Gabrielei Adameșteanu (2019), Vintilă Mihăilescu (2020), Miruna Runcan (2021), Oleg Serebrian (2022).
În anul 2023, Premiul PEN România a fost acordat de către juriul compus din Magda Carneci, Ruxandra Cesereanu, Claudiu Komartin, Miruna Vlada & Radu Vancu volumului Aripi și rădăcini (Editura Polirom, 2022), semnat de doamna Mihaela Miroiu.
Cartea aceasta are atît o funcție etică, cît și una existențială. Autoarea mărturisește în preambul că este o carte duală, pe de o parte autobiografică (Feminismul este umanism cu femei incluse – partea I), pe de altă parte, civică și activistă (Nu putem trăi cu mai puțină libertate – partea a II-a). Este rezultatul unei căutări identitare care ar putea avea darul să catalizeze și questa altora, ceea ce nu este puțin lucru. Cum dimensiunea etică din scrisul doamnei Miroiu este astăzi recunoscută și, aș spune, recognoscibilă în eseistica științifică, fiind creditată și onorată pe bună dreptate, m-a interesat mai mult aspectul autobiografic al mărturiei din Aripi și rădăcini, cu toate problematizările sale care nuanțează inclusiv varii stări sufletești de incertitudine, pînă cînd să fie găsit drumul spre centru. Autoarea se mută dinspre filozofie spre științele sociale, într-un mod creator și inovator. Cînd discută despre patriarhat și despre tații simbolici din istorie și istoria mentalităților, de pildă, nu o face înverșunat, ci cu eleganță și cu dorința de a-i determina în mod real pe ceilalți să înțeleagă care este perspectiva sa.
Iată evoluția doamnei Miroiu, de la adolescenta de odinioară, la autoritatea științifică de acum. Adolescenta trăiește anii de liberalizare ai comunismului ceaușist în care aerul cărturăresc putea fi totuși definitoriu, cu deprinderea curentă a unor limbi străine precum franceza și engleza, și mai ales cu empatia pentru mișcarea flower-power, în care protestul anti-canon era fățiș. Răzvrătiții erau îngăduiți măcar parțial. Liceana frecventează Școala de Arte Plastice, ajunge să conducă și un cenaclu, deprinde ce înseamnă leadership (dar optează pentru o nuanță informală), renunță la literatură pentru filozofie, iar la facultate are dascăli valoroși și formatori. Își găsește perechea într-un coleg de facultate (Adrian Miroiu) și laolaltă construiesc nu doar o căsnicie, ci și un sălaș intelectual într-o perioadă cînd neostalinismul ceaușist începuse să se manifeste deja. Are o experiență pedagogică dificilă, dar care o antrenează, trăiește experiența maternității, citește cît pentru o viață de om, fondează (alături de cîțiva prieteni) grupul (numit hîtru) Cîr-Mîr, de dezbateri filozofice și discuții literare, un fel de micro-societate civilă. Urmează momentul Decembrie 1989 și, din această clipă, drumul spre centru și spre posibilitățile de desfășurare și dezvoltare ale sinelui său se clarifică definitiv, cu miză inclusiv la nivel de construct instituțional și de demers civic. (Ruxandra Cesereanu)
The book Wings and Roots (Editura Polirom, 2022), signed by Mrs. Mihaela Miroiu, has both an ethical function and an existential one. The author confesses in the preamble that it is a dual book: on the one hand, autobiographical (Feminism is humanism with women included, part I), and on the other, civic and activist (We cannot live with less freedom, part II). It is the result of an identity quest that may have the gift of catalyzing the quest of others as well, which is no small thing. As the ethical dimension in Mrs. Miroiu’s writing is today recognized and, I would say, recognizable in scientific essays, being rightfully credited and honored, I was more interested in the autobiographical aspect of the testimony in Wings and Roots, with all its problematizations that nuance, including the various states of uncertainty, until the way to the center is found. The author moves from philosophy to the social sciences in a creative and innovative way. When he discusses patriarchy and symbolic fathers in history and the history of mentalities, for example, he does so not fiercely but with elegance and a desire to really get others to understand what his perspective is.
This is the evolution of Mrs. Miroiu, from the teenager she used to be to the scientific authority she is today. The teenager lives in the liberalizing years of Ceausist communism, in which the scholarly air could still be defined, with the current command of foreign languages such as French and English, and especially with the empathy for the flower-power movement, in which the anti-canon protest was obvious. Rebels were at least partially tolerated. The high school student attends the School of Fine Arts, ends up running a cenacle, learns what leadership means (but opts for an informal nuance), abandons literature for philosophy, and has valuable teachers and trainers at college. He finds his match in a college colleague (Adrian Miroiu), and together they build not only a marriage but also an intellectual residence at a time when Ceausius neo-Stalinism had already begun to manifest itself. She has a difficult but training pedagogical experience, lives the experience of motherhood, reads as much as she can for a lifetime, and founds (along with some friends) the group (called hîtru) Cîr-Mîr, of philosophical debates and literary discussions, a kind of micro-civil society. The moment of December 1989 follows, and, from this moment, the road to the center and to the possibilities of development and development of self is definitively clarified, with a stake included at the level of institutional construction and civic action. (Ruxandra Cesereanu)
https://www.observatorcultural.ro/articol/laudatio-pentru-mihaela-miroiu/